Connect with us

Păcurari: Ansamblu rezidențial cu 21 de blocuri

Pe acest teren va fi construit ansamblul rezidențial (pantă de 8%)

Investiții private

Păcurari: Ansamblu rezidențial cu 21 de blocuri

Un nou proiect urbanistic de amploare va fi implementat în Păcurari, în imediata vecinătate a Cimitirului Evreiesc. Amplasamentul are o suprafață de peste 21.000 mp și sunt propuse 21 de blocuri cu 260 de apartamente.

Terenul are deschidere la str. Ion Nistor (nord), str. Iancu Flondor (vest) și un drum neamenajat (la est). Proiectul este inițiat de o persoană fizică, dar beneficiarul final va fi firma de dezvoltare imobiliară Kiaf Invest SRL care va intra în proprietatea terenului în a doua jumătate a acestui an.

Amplasamentul terenului (galben închis) în raport cu Cimitirul Evreiesc

„Dezvoltarea zonei studiate se face în sensul realizării unui ansamblu rezidenţial format din locuinţe colective amplasate în sistem înşiruit şi izolat“, se arată în proiectul urbanistic publicat de Primăria Iaşi.

Cele 21 de imobile vor avea fiecare câte 3 sau 4 apartamente pe nivel (parter, etaj 1 şi etaj 2), unele construcţii având şi demisol (câte 2 apartamente).

„Astfel, rezultă un număr total de aproximativ 260 de apartamente cu 1, 2 sau 3 camere, pentru care s-au prevăzut 359 locuri de parcare“, se mai precizează în proiect.

Pentru acest amplasament există deja un plan urbanistic zonal (PUZ) aprobat în 2013, dar beneficiarul propune acum un plan urbanistic de detaliu (PUD) care schimbă unele elemente din planul inițial, în special în ceea ce privește aliniamentele.

Planșa urbanistică – modul în care vor amplasate cele 21 de imobile

„Investiția se va realiza pe un teren ce prezintă o declivitate cu panta de aproximativ 8% pe direcția nord-vest-sud-est. Zona dispune de un cadru natural plăcut, iar condițiile de mediu sunt dintre cele mai bune, neexistând poluare datorată diverselor surse sau vecinătăți, însorirea fiind una foarte bună datorită orientării pantelor versantului spre est și sud-est”, se precizează în proiectul urbanistic.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top