Local
Decizie de impact: la Aeroport se va putea ajunge doar cu autobuzul, mașinile vor fi oprite în parcările de la Ciric UPDATE
Primarul Mihai Chirica a anunțat astăzi că va emite o dispoziție prin care accesul la Aeroport va fi interzis de la Pod Ciric și până la terminale: pasagerii vor putea ajunge cu mașinile până la parcările Primăriei de la Ciric și, ulterior, vor fi preluați de autobuze CTP care ar urma să circule din 15 în 15 minute. Parcările de la Ciric se află la 2 km de aeroport.
UPDATE Primăria a anunțat că pe drumul spre Aeroport vor avea acces, pe lângă autobuzele CTP, taxiurile şi operatorii de transport alternativ – Bolt, Uber etc. La finalul articolului, puteți citi comunicatul integral al Primăriei.
Măsura va intra în vigoare pe 2 mai și va ține până la jumătatea lunii august, perioadă în care se va lucra la noua parcare a Aeroportului. Primarul a precizat că aceasta este una dintre măsurile discutate cu alte instituții (Aeroport, Consiliul Județean, Poliția Rutieră, Poliția Locală etc.) în urma unor întâlniri care au avut loc săptămâna trecută.
- Citește și Drumul spre Aeroport devine un calvar: care sunt „intervalele roșii” și zilele cele mai aglomerate?
Primarul a făcut aceste declarații în urma unei interpelări a unui consilier local și în contextul în care, la anumite ore din unele zile ale săptămânii, se creează ambuteiaje spre Aeroport întrucât decolează și aterizează un număr mare de aeronave, iar traficul auto crește semnificativ.
„Prin dispoziția primarului, accesul de la pod Ciric către aeroport va fi interzis cu excepția celor care au sticker special de identificare pentru că acolo nu sunt locuințe, ești lucrător, poți intra, nu ești lucrător, nu poți intra, ești pasager – nu poți intra, lași mașina în parcare, te preia autobuzul și în 15 minute te ridică cu bagaj cu tot către terminal”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Potrivit acestuia, persoanele care vor avea sticker special sunt angajați ai Aeroportului, lucrătorii de la șantier și alte persoane (polițiști de frontieră, SRI).
„Eliberăm toate parcările din zona Ciricului, am dat ordin colegilor mei, reactivăm până la sfârșitul săptămânii toate barierele, scoatem toate mașinile care nu au ce căuta acolo, lăsăm doar parcările pentru activitățile sportive, avem și campionatul de tenis, parcarea I și II, rămân în chirie ce mai avem închiriat în momentul de față și sunt valabile, un număr de până în 63 de mașini, restul vor rămâne cu accesibilitate temporară pentru riverani sau cei care vor să călătorească prin Pădurea Ciric”, a declarat primarul în plen, răspunzând la o interpelare pe temă a unui consilier USR.
Potrivit edilului-șef al Iașului, măsura ar urma să intre în vigoare începând cu ziua 2 mai și până la mijlocul lunii august – în această perioadă va fi construită parcarea de la Aeroport.
„Angajații de la Aeroport vor avea niște stickere speciale care vor atesta faptul că ei sunt angajați ai aeroportului și vor putea urca până la terminale, fie că sunt lucrători de la șantierul T4, fie că lucrează la diverse companii de transport aerian, fie că fac parte din Poliția de Frontieră, SRI sau alți lucrători ai aeroportului. Pentru ei s-au asigurat doar un număr de 40 de locuri de parcare din cele existente”, a mai spus Mihai Chirica.
El a adăugat că celelalte persoane interesate vor veni dinspre cartierul Tătărași pe str. Holboca, cu un punct de control în capătul sudic al pistei, unde vor fi triați – cine are de lucru la Aeroport sau cine este în plimbare în zona respectivă, fără a li se mai permite accesul spre aeroport pentru a nu mai fi blocaje.
„Vom facilita parcarea pe o singură bandă și pe str. Fântânilor pentru cei care vor veni dinspre Tătărași, vom instala un punct de control permanent imediat după ce se trece podul peste Ciric, la intersecția cu drumul din lungul Lacului Ciric II, și cei de la Aeroport vor introduce un control special la parcările pe care le punem noi la dispoziție, iar accesul spre Aeroport se va face cu autobuzul doar dacă au tichet de călătorie valabil pentru zborul din proximitatea orei și în felul acesta să putem asigura prezența la orele potrivite pentru cei care vor să decoleze sau vor veni dinspre diverse rute spre mun. Iași”, a completat Mihai Chirica.
UPDATE Comunicatul Primăriei:
Circulația auto pe drumul spre Aeroport va restricționată începând cu 2 mai și până la jumătatea lunii august, ca urmare a lucrărilor de extindere a Aeroportului Internațional Iași, care includ construirea unui nou terminal, T4, dar și a unei noi parcări. Accesul autovehiculelor va fi interzis de la pod Ciric până la terminalele Aeroportului în perioada lucrărilor. Pasagerii vor putea ajunge cu autoturismele personale doar până la parcările publice de la Ciric, de unde vor putea lua autobuze ale Companiei de Transport Public (CTP). Pe lângă autobuzele de pe traseul regulat 50, ale căror orare sunt deja corelate cu zborurile, vor fi puse la dispoziție curse speciale cu o frecvență mai mare, corelate, de asemenea, cu perioadele de vârf de la Aeroport.
Măsura a fost cerută imperativ de Aeroportul Internațional Iași și de compania de construcții și este strict necesară pentru continuarea lucrărilor de construire a noului terminal și a noii parcări. Restricțiile au fost deja discutate de conducerile Primăriei Municipiului Iași, Aeroportului și Consiliului Județean Iaşi, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale și ai Poliției Rutiere.
O altă serie de măsuri au fost discutate astăzi, 26 aprilie, în cadrul unei întâlniri pe care primarul Mihai Chirica a avut-o cu reprezentanții Aeroportului Internațional Iași, ai Camerei Taximetriștilor din Iași și ai firmelor de transport alternativ (Uber și Bolt). Astfel, pe lângă autobuzele CTP, drumul spre Aeroport va putea fi folosit și de autoturismele taxi și de transport alternativ. Pentru a putea prelua în timp util pasagerii de la Aeroport, acestea vor avea o serie de locuri rezervate în parcările publice din zona Ciric.
Drumul spre Aeroport va putea fi folosit și de angajații aerogării și alte persoane desemnate de Aeroportul Internațional Iași (angajați ai firmei de construcții, polițiști de frontieră, angajați ai companiilor aeriene etc.), care le va elibera ecusoane speciale de acces.
Toate aceste decizii – cu efect doar temporar, în perioada lucrărilor la Aeroport – se vor concretiza într-o dispoziție a primarului.
Poliția Locală va mobiliza echipaje în zonă și va colabora cu Poliția Rutieră și ceilalți factori implicați pentru implementarea acestor măsuri.