Connect with us

FOTO Cum va arăta Eli Parks Iași: lucrările au început, iar primele spații vor fi livrate în 2024

Investiții private

FOTO Cum va arăta Eli Parks Iași: lucrările au început, iar primele spații vor fi livrate în 2024

Grupul Eli Parks a început lucrările la parcul logistic de la Iași, amplasat în zona parcului industrial Miroslava – o investiție anunțată în premieră de APIX.ro încă de acum un an. Între timp, Eli Parks a confirmat oficial demararea investiției, a început lucrările și a scos deja spații la închiriat.

Verificările APIX.ro au revelat faptul că parcul logistic va fi amenajat în patru etape, iar suprafața totală va ajunge la peste 61.000 mp, respectiv spații industriale moderne construite conform facilităților de clasă A.

„Fiecare spațiu este echipat standard cu toate utilitățile necesare pentru activități de depozitare și producție, inclusiv duze de stingere ESFR, hidranți de incendiu interior și exterior, sisteme de detecție a incendiilor, uși sectionale și rampe de încărcare electrice”, se arată într-un anunț identificat de APIX.ro pe un site de închirieri spații.

Etapizarea proiectului – click pe imagine pentru o mai bună vizualizare a detaliilor

Investitorii spun că halele vor fi acoperite cu panouri sandwich de 10 cm grosime pentru pereții exteriori și 14 cm pentru acoperiș. „Iluminatul industrial este realizat complet cu LED-uri, iar podeaua are o capacitate de încărcare de 5 tone/mp, cu o înălțime utilă liberă de 10,5 metri”, se mai arată în anunțul citat.

Interiorul unei hale

Primele livrări de spații industriale și logistice vor fi făcute până la finalul primului trimestru din anul 2024.

Una dintre fațadele halei principale

„Datorită amplasării sale strategice, proprietatea beneficiază de acces ușor către Republica Moldova, cu Vama Sculeni situată la doar 30 km distanță”, spun investitorii care, în același timp, invocă proximitatea față de centrul Iașului și Aeroportul Internațional.

Căile de acces din jurul halelor se vor conecta cu rețeaua rutieră amenajată de Primăria Miroslava în parcul industrial din imediata apropiere
Aspectul exterior al halei
În fața Eli Parks, spre calea ferată, va fi construit depozitul logistic Kaufland
Amplasarea parcului logistic – Eli Parks este realizat prin intermediul grupului de firme Synergy

Așa cum APIX.ro a scris în august 2022, Synergy Logistic SRL este patronată de Huseyin Karali şi Savas Gunata. Cei doi au fondat, în 2001, Synergy Construct SRL, societate care a devenit unul dintre principalii contractori generali pentru proiecte comerciale si industriale. În portofoliul de proiecte al Synergy sunt investiţii în parcuri logistice din România, Georgia, Germania, Polonia şi Turcia.

În compania deschisă special pentru parcul logistic din Miroslava (dar cu sediul social în București) figurează printre asociați și Carmen Pițigoi, soția omului de afaceri Bogdan Pițigoi, cel care a făcut primul parc logistic – Solo, vândut anul trecut către grupul suedez Oresa).

Verificările APIX.ro de anul trecut au relevat că pe terenul de 27 ha deținut de Synergy este o ipotecă de peste 2 milioane euro în favoarea firmei Element Logistic & Industrial Investments SRL, companie ai cărei beneficiari reali sunt, conform Registrului Comerțului, oamenii de afaceri Dragoș Sacha (fondatorul Superbet) și Ionuț Dumitrescu (dezvoltator). Cei au anunțat, în urmă cu câțiva ani, intenția de a construi parcuri logistice și industriale în mai multe zone din țară, sub brandul „Eli Parks”.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Investiții private

To Top