Connect with us

FOTO Parcarea supraterană din Mușatini ar costa peste 10 milioane euro: de cinci ori mai mult față de acum 3 ani

randare parcare supraterana musatini iasi
După 5 ani, Primăria Iași are macheta

Proiecte publice

FOTO Parcarea supraterană din Mușatini ar costa peste 10 milioane euro: de cinci ori mai mult față de acum 3 ani

Primăria a recepționat actualizarea studiului de fezabilitate pentru parcarea supraterană din Mușatini, zona Alexandru cel Bun, un proiect pentru care, în aproape 5 ani, municipalitatea a reușit doar să „plimbe hârtii”. Ce avem în plus față de acum câțiva ani? Randări. În aceeași perioadă, Conest a construit o parcarea supraterană pentru blocurile ridicate în Rampei (Dacia), iar alta a fost amenajată de Continental în bld. Poitiers.

Costurile pentru amenajare unui parcaj cu 280 de locuri au fost estimate la peste 53 milioane lei, o sumă semnificativă dacă comparăm cu faptul că, anul trecut, Primăria voia să construiască pasajul subteran Panu, cel din fața Palatului Culturii (rutier și tramvai) cu 23 milioane lei.

Randare din studiul de fezabilitate

„Construcţia este prevăzută a fi o clădire deschisă multietajată cu funcţiunea de parcare autovehicule, cu un regim de înălţime rezultat din cerinţa de locuri de parcare, adică: demisol parţial, parter şi patru etaje”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi dezbătut de Consiliul Local (CL) vineri, 3 februarie, în ședință ordinară.

Parcarea ar urma să aibă 280 locuri, dintre care 24 vor fi neacoperite (vor fi amenajate pe terasă), 10 vor fi destinate pesoanelor cu diabilităţi, 22 vor fi la demisol, iar 30 vor fi pentru maşini electrice, în timp ce restul vor fi amenajate în condiţii obişnuite.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la circa 53 milioane lei (fără TVA), iar construcţiile şi instalaţii reprezintă circa 44 milioane lei. Durata de execuţie a proiectului este de 24 de luni, dintre care 6 luni pentru proiectare, iar 18 luni pentru lucrări.

„Soluţia propusă prevede realiarea unei parcări organizată pe seminivele, în care circulaţia autoturismelor se realizează în două sensuri, pe două benzi de circulaţie, iar comunicare pe verticală este asigurată pe rampe carosabile cu înclinaţia de 18% dispuse simetric, pe laturile scurte ale clădirii”, se arată în documentaţia tehnică. Parcajul va avea şi un sistem cu panouri fotovoltaice care vor asigura o parte din energia utilizată zilnic.

Amintim că proiectul a fost inițiat în perioada 2018 – 2019. Inițial, Primăria a scos terenul de circa 2.500 mp la licitație de concesiune, dar nu s-a prezentat vreun ofertant. Apoi, în 2020, a organizat o licitație (valoarea contracului era estimată la doar 8 milioane lei pentru 250 locuri!), au fost oferte, dar Primăria a anulat procedura. Ulterior, s-a tot vehiculat ideea parcării cu tot felul de ocazii până la punctul în care studiul tehnic nu mai era de actualitate și, astfel, a trebuit refăcut rezultând suma de 53 mil. lei (fără TVA).

Amplasamentul parcajului suprateran

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top