Investiții private
Hangar pentru elicoptere la Aeroport: va fi concesionat un teren de 1,5 ha
Consiliul Județean (CJ) va demara o procedură de concesiune a unui teren de 15.400 mp din zona Aeroportului cu scopul ca un partener privat să amenajeze un hangar de mentenanță pentru elicoptere. Terenul se află la capătul sudic al pistei, după zona hangarului Aerostar.
Solicitarea pentru o astfel de investiție a venit de la firma Heli Avia Service SRL, societate care a încheiat, acum circa 3 ani, un contract de concesiune cu CJ pentru un teren de 7.800 mp cu același scop. Anul trecut, CJ a denunțat unilateral contractul de concesiune întrucât terenul este necesar proiectului de modernizare a aerogării ieșene.
În noiembrie 2021, Heli Avia a solicitat un nou teren, suprafața fiind identificată între timp de oficialii aeroportului. Ulterior, Consiliul de Administrație și-a dat acordul pentru organizarea licitației de concesiune, iar procedura va putea fi lansată după aprobarea acesteia de către plenul CJ în ședința ordinară din 26 ianuarie.
Heli Avia Service SRL este patronată de către un constănțean ce reprezintă interesele în România a companiilor aeriene Aim Air SRL și Aim Helicopter Plant SRL, ambele din Republica Moldova.
„Suntem interesaţi în obţinerea unui hangar de pe teritoriul aeroportului (chirie, leasing imobiliar, concesionare sau procurare. Preconizăm a utiliza imobilul dat în activitatea de producere din domeniul aviaţiei civile: staţie/organizaţie de deservire tehnică pentru elicoptere şi avioane”, se arată în adresa Heli Avia, cu ocazie primei concesiuni.
În aceeași adresă de acum câțiva ani se arăta că cele două firme basarabene, alături de partenerul român, sunt interesate să identifice un aeroport menit „să servească în calitate de loc de dislocare pentru aeronavele companiei aeriene, precum şi loc de implementare a activităţii de producere în domeniul întreţinerii şi deservirii de aeronave”.
Aim Air a fost înfiinţată în 2006 şi operează o flotă de elicoptere atât pentru transport pasageri (aerotaxi), cât şi pentru marfă. În perioada 2013 – 2015, firma a activat în Afghanistan ca subcontractor al unei companii canadiene, iar în 2014 a participat la activităţi de stingere a incendiilor de pădure în Turcia.