Connect with us

În ce intervale orare ies la stradă cursele speciale ale CTP

Utile

În ce intervale orare ies la stradă cursele speciale ale CTP

Având în vedere solicitările membrilor personalului medical din Municipiul Iași care lucrează în program de 12 ore (orele 7.00 – 19.00), primarul Mihai Chirica a dispus Companiei de Transport Public să organizeze curse speciale pentru aceștia după modelul curselor speciale existente în mod normal pentru elevi și studenți. Cursele speciale pentru personalul medical vor fi introduse începând cu ziua de miercuri, 18 martie, de când programul general de transport public este restricționat în vederea prevenirii infecției cu noul coronavirus COVID-19 în Municipiul Iași. Aceste curse vor fi organizate zilnic în intervalul orar 18.00 – 20.00, cu autobuze de pe traseele 28, 46 și 47, care vor avea rutele și opririle normale.

Citește și Restricții fără precedent în transportul public local

Astfel, acestea vor crea legături cu următoarele spitale:

– traseul 28: Spitalul de Recuperare, Spitalul „Sf. Spiridon” – Spitalul CFR – Spitalul Militar – Spitalul „Dr. C. I. Parhon” – 6 autobuze;

– traseul 46:  Institutul de Psihiatrie Socola – spitalele din zona centrală – 6 autobuze;

– traseul 47: Spitalul de Recuperare – spitalele din zona Tătărași (Spitalul de Copii „Sf. Maria”, Spitalul de Urgență „Prof. Nicolae Oblu”) – 6 autobuze.

Accesul în aceste curse speciale se face pe baza biletelor și abonamentelor.

De asemenea, în urma modificării programului de lucru al complexului comercial ERA, curse speciale ale Companiei de Transport Public vor fi organizate, începând de miercuri, 18 martie, și către și dinspre acesta, cu următoarele trasee:

– Tătărași Sud – Târgu Cucu – bd. Independenței – Păcurari – ERA și retur;

– Bucium – Frigorifer – Podu de Piatră – Canta – ERA și retur;

– Selgros – Frigorifer – Tudor Vladimirescu – Păcurari – ERA.

Cursele vor pleca la următoarele ore:

– Tătărași Sud – ERA: orele 11.00 și 12.45;

– Bucium – ERA: orele 11.00 și 12.45;

– Selgros – ERA: ora 11:00;

– ERA – Bucium: orele 14.30 și 20.15;

 – ERA – Tătărași Sud: orele 14.30 și 20.15;

– Era – Selgros – ora 20.15.

Accesul în cursele speciale menționate se face pe baza abonamentului special ERA.

Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Utile

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top