Connect with us

Încep dezbaterile privind transformarea depoului Gară în parc: 2.500 de ieșeni deja au răspuns

depou gara iasi

Alegeri 2024: idei și proiecte

Încep dezbaterile privind transformarea depoului Gară în parc: 2.500 de ieșeni deja au răspuns

Aproape 2.500 de persoane au răspuns la chestionarul online al Primăriei Iași cu referire la proiectul de transformare a depoului Gară în parc. Potrivit viceprimarului Răzvan Timofciuc, pasul următor constă în organizarea a trei dezbateri în perioada 3-5 aprilie, iar scopul final este de a organiza un concurs de soluții.

Consultările vor avea loc cu organizaţiile neguvernamentale (3 aprilie, intervalul orar 11.00 – 13.00), preşedinţii de asociaţii de proprietari şi administratorii de bloc din zona Gară – Silvestru (4 aprilie, intervalul orar 15.00 – 17.00) şi specialiştii în urbanism, arhitecţi şi peisagişti (5 aprilie, intervalul orar 15.00 – 17.00). Cele trei dezbateri vor avea loc la sediul Primăriei, în Sala Mare.

depou parc iasi

„Numărul semnificativ de participanţi la sondaj subliniază interesul crescut al cetăţenilor pentru crearea unui mediu de viaţă mai verde, mai sustenabil şi pentru investiţii care să ducă la creşterea calităţii vieţii. Această participare activă reflectă dorinţa comunităţii de a contribui la transformarea oraşului şi de a avea un cuvânt de spus în schimbările care le influenţează viaţa de zi cu zi”, a declarat viceprimarul Timofciuc, potrivit unui comunicat primit la redacție.

El a adăugat că răspunsurile ieşenilor la chestionar vor fi prezentate în cadrul dezbaterilor. „Toate răspunsurile sunt luate în considerare şi vor contribui la elaborarea temei de proiectare pentru concursul de soluţii”, a mai spus Timofciuc.

Unii dintre cei care au răspuns la chestionar, şi care şi-au făcut publică opinia, au insistat pe ideea ca, în subteran, să fie amenajată o autogară. Concursul de soluţii ar urma să fie lansat în parteneriat cu Filiala Iaşi a Ordinului Arhitecţilor din România.

În bugetul pe anul în curs a fost alocată o sumă de 1,7 milioane lei pentru organizarea concursului internaţional de soluţii. Terenul ocupat de depou este în proprietatea Primăriei. 

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Alegeri 2024: idei și proiecte

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top