Connect with us

Începe proiectarea pentru supralărgirea bld. C.A. Rosetti, în contextul construirii spitalului regional

În prezent, drumul are 2 benzi de circulație

Proiecte publice

Începe proiectarea pentru supralărgirea bld. C.A. Rosetti, în contextul construirii spitalului regional

O asociere de firme are termen 5 luni pentru întocmirea studiului de fezabilitate aferent proiectului de supralărgire a bld. C.A. Rosetti, investiție necesară pentru a asigura un acces mai facil către viitorul Spital Regional de Urgență (SRU) care va fi construit în Moara de Vânt.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a încheiat contractul cu asocierea Simpa Consult (Iași) – Routte Construct (Bacău). Asocierea va încasa aproape 700.000 lei (fără TVA) pentru realizarea documentației tehnice.

DN 24 va fi supralărgit pe o porțiune de peste 6 km, iar în prima parte, în dreptul SRU, va fi amenajată o intersecție ce va conecta zona spitalului cu drumul național, iar o altă intersecție va fi reamenajată la capătul celor 6 km, în dreptul actualei intersecții cu DN 24C și DJ 248B (intersecția de la Vânători, Popricani).

Sectorul de drum care va fi supralărgit

„Ca urmare a construirii spitalului regional, apare necesitatea conexiunii acestuia cu rețeaua de drumuri național respectiv cu DN 24 (bld. C.A. Rosetti), în vederea accesului rutier din toate județele din Moldova. Sectorul din DN 24 Iași – Sculeni asigură legătura rutieră a județelor Bacău, Neamț și Iași cu Republica Moldova, prin intermediul vămii Sculeni. De altfel, sectorul de drum preia tot traficul internațional al vămii, trafic care, din mun. Iași, se dispersează spre toate județețe țării”, este descrierea CNAIR pentru DN 24, pe sectorul care se suprapune cu bld. C.A. Rosetti.

Aceasta este rețeaua de străzi din jurul SRU (spitalul este în centrul imaginii, iar în stângă, legat prin alte două străzi, este DN 24)

Estimările CNAIR sunt că traficul pe acest sector de drum va ajunge la aproape 17.000 vehicule etalon/oră în perspectiva anului 2040 și cu anul 2025 ca an de dare în exploatare. „Această creștere a traficului, corelată cu situația existentă a drumului impoune extinderea benzilor de circulație în vederea asigurării capacității de circulație viitoare și preluării în depline condiții de siguranță și confort a traficului preconizat”, se mai precizează în documentația care a stat la baza atribuirii contractului de proiectare.

Cele două puncte de legătură unde se vor intersecta străzile spre SRU cu DN 24

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top