Connect with us

Investiție de amploare, lângă Palas: Zece clădiri de birouri cu până la 15 etaje pe un teren de 2 hectare

Investiții private

Investiție de amploare, lângă Palas: Zece clădiri de birouri cu până la 15 etaje pe un teren de 2 hectare

O zonă din centrul Iașului ar putea fi reconfigurată urbanistic din temelii prin construirea unui ansamblu de clădiri de birouri (zece tronsoane) cu un regim de înălțime de până la 15 etaje, potrivit unor surse din piața imobiliară.

În prezent, cel mai mare proprietar de teren este statul pe suprafața în cauză, dar informațiile APIX.ro sunt că au avut loc deja unele retrocedări, iar un investitor cunoscut în Iași a început să cumpere de la cei care au fost puși în posesie. Pentru restul suprafeței, deținută în continuare de stat, ar urma să aibă loc un schimb de teren.

Pe acest amplasament este propusă investiția – terenul se află la doi pași de Palas

APIX.ro a obținut și randări ale proiectului propus pentru zona aflată în imediata apropiere a complexului Palas, terenul având deschidere la străzile Șesan, Melodiei și Zimbrului, fiind în spatele Facultății de Construcții. Din planul de situație obținut de APIX.ro rezultă că ansamblul ar urma să aibă 10 corpuri de clădire, majoritatea de birouri și spații comerciale cu un regim de înălțime cuprins între 2 și 15 etaje.

Suprafața totală a terenului este de aproape 20.000 mp, iar unul dintre proprietari este statul român, dreptul de administrare fiind al Institutului Național de Cercetare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Durabilă „Urban-Incerc”. Din informațiile APIX.ro, sunt făcute deja demersuri pentru perfectarea unui schimb de teren între investitor și statul român. Pe teren se află acum mai multe construcții, cu regim mic de înălțime.

Schița ansamblului de birouri: 10 tronsoane cu 1 etaj, 2 etaje (câte una), 3 etaje (2 corpuri), 4 etaje (3 corpuri), 5 etaje (corpul circular), 6 etaje (corpul central) și 15 etaje (un corp)

Randări ale proiectului, obținute în exclusivitate de APIX.ro:

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top