Spații verzi
Ministrul Mediului: ce trebuie făcut pentru înființarea Parcului Natural „Codrii Iașilor” [document]
Ministerul Mediului Barna Tanczos susține, într-o adresă oficială, că nu a înregistrat până acum vreo solicitare privind desemnarea ca parc natural a Pădurii Bârnova Repedea, în condițiile în care peste 22.000 de ieșeni au semnat o petiție în acest sens, petiție care pare a fi ignorată de autoritățile locale.
Totuși, ministrul Mediului Barna Tanczos spune că propunerea pentru „instituirea regimului de arie protejată poate fi făcută din inițiativa oricărei persoane fizice sau juridice și se înaintează autorității publice centrale pentru protecția mediului, apelor și pădurilor, în vederea actului normativ de desemnare a acesteia”.
În schimb, pentru a putea face o astfel de propunere, trebuie realizată o documentație care implică o serie de costuri – fonduri pe care societatea civilă le-ar colecta probabil cu mari dificultăți dacă nu ar exista un suport de la Consiliul Județean și alte autorități locale.
Documentația necesară trebuie să cuprindă următoarele acte:
- studiul de fundamentare științifică
- documentația cartografică cu limitele ariei naturale protejate, cu evidențierea categoriilor de folosință a terenurilor
- suprafața și situația juridică a terenurilor, cu precizarea formei de proprietate și a proprietarilor la data înființării ariei
- hotărârile consiliului comunal, orășenesc, municipal sau județean, după caz, de avizare a suprafeței administrative ce va urma să facă parte din aria naturală protejată
- avizul Academiei Române
„Până în prezent, Ministerul Mediului nu a primit o solicitare privind desemnarea ca parc natural a sit-ului Natura 2000 Pădurea Bârnova Repedea”, se arată în adresa autorității centrale, asumată de ministrul Mediului și publicată pe site-ul Camerei Deputaților sub forma unui răspuns la o interpelare pe temă a deputatului Alexandru Muraru.