Investiții private
Parcul eolian al lui Ahmetov de la Ruginoasa este finanțat de austrieci: acord de 55 milioane euro
Moldova Eolian SRL, compania de proiect din spatele parcului eolian Ruginoasa, deţinută în totalitate de DTEK Renewables International B.V., a ajuns la un acord de finanţare de 55 de milioane de euro pentru proiectul de 60 MW care va fi ridicat până la începutul anului viitor în judeţul Iaşi, scrie Zf.ro.
Potrivit unui comunicat al companiei, finanţarea este asigurată de austriecii de la Kommunalkredit, instituţie financiară axată pe zona de infrastructură. Ceea ce este interesant, remarcă Zf.ro, este că acest credit se bazează existenţa unui contract de tip merchant power pricing, o premieră pentru piaţa din România.
- Citește și Parcul eolian de la Erbiceni va avea 8 turbine/Primele detalii despre proiectul nemților de la VSB
„Producţia de energie verde cu scopul de a ajuta România pe calea tranziţiei energetice este un obiectiv al DTEK Renewables International“, a declarat John Stuart, CEO al DTEK Renewables International.
APIX.ro a fost prima sursă media care a scris despre investiția de la Ruginoasa, în anul 2021. În acest an, a început construcția parcului, iar capacitatea energetică ar urma să fie dată în folosință la începutul anului 2024: centrala electrică va livra o cantitate considerabilă de energie în Sistemul Energetic Naţional, aproximativ 150.000 MWh/an, iar investiția totală va ajunge la 90 milioane euro.
Cele 9 turbine sunt montate pe raza comunei Ruginoasa, în intravilanul localităților Ruginoasa, Dumbrăvița, Boldești, Hărmăneștii Vechi și Hărmăneștii Noi, cea mai apropiată locuință fiind la aproape 1 km de o turbină. Diametrul rotorului unei turbine este de 162 metri – cel mai mare rotor al turbinelor Vestas (producător din Danemarca care a livrat turbinele la Ruginoasa), în condițiile în care producătorul a început activitatea în 1979.
Grupul DTEK aparține companiei System Capital Management Limited, care, la rândul ei, este deținută de Rinat Ahmetov. Potrivit Forbes, Ahmetov are o avere estimată la 4,3 miliarde euro. Ahmetov este cunoscut și pentru faptul că este președintele clubului de fotbal Șahtior Donețk.
În ceea ce privește investițiile eoliene, așa cum APIX.ro a mai relatat, în fază de pregătire sunt mai multe proiecte în care sunt implicate firme puternice din străinătate și din țară în zone precum Vlădeni, Hârlău, Costuleni, Erbiceni, Românești, Deleni, Scobinți sau Dumești.