Connect with us

Planurile lui Tolea pentru Poitiers: opt blocuri cu 11 etaje

Pe acest amplasament vor apărea 8 blocuri cu 11 etaje

Investiții private

Planurile lui Tolea pentru Poitiers: opt blocuri cu 11 etaje

Dezvoltatorul cartierului Vișoianu a dat publicității planurile pentru primul ansamblu de amploare de pe raza municipiului Iași (Vișoianu este în Lunca Cetățuii, n.r.). Cătălin Tudosă (cunoscut ca „Tolea”) vrea să ridice nu mai puțin opt imobile cu 11 etaje, pe bd. Poitiers 2, în apropierea intersecției PoitiersBuciumTrei Fântâni. Proiectul bifează și o premieră locală pentru un proiect de o asemenea anvergură: toate locurile de parcare vor fi amenajate în subsol.

Citește și Lunca Cetățuii: opt turnuri cu 12 etaje

Amplasamentul investiției:

Așa cum apix.ro a arătat în februarie 2018, Tolea a achiziționat, prin intermediul firmei sale Cat Construct Grup SRL, o suprafață de aproape 2,6 ha, respectiv amplasamentul fostelor hale Incom SA. Pe teren se află circa 23 de construcții ce vor fi demolate pentru a putea fi ridicat ansamblul imobiliar. Prețul tranzacției s-a ridicat la peste 14 milioane lei, cei mai mulți bani fiind împrumutați de către omul de afaceri.

Pentru a-și pune în aplicare planurile, Tolea a depus deja la Primărie un proiect urbanistic. Planul Urbanistic Zonal (PUZ) prevede construirea a opt imobile, toate cu un regim de înălțime cu parter, mezanin și 11 etaje, la înălțime maximă de 42 metri.

Vezi și Tu știi în ce cartier stai?

La ieșirea la bd. Poitiers, planul urbanistic propune construirea a trei imobile cu birouri (11 etaje), unite între ele cu un front la un regim de înălțime parter și un etaj (clădiri spații comerciale și alimentație publică). În spatele celor trei imobile, în PUZ sunt prevăzute cinci blocuri cu locuințe colective, toate cu un regim parter, mezanin și 11 etaje, la fel ca imobilele de birouri. La această fază în procesul de autorizare, nu e clar câte tronsoane va avea fiecare bloc.

Potrivit PUZ-ului, blocurile de locuințe vor fi înconjurate de o rețea de străzi, iar pe latura estică va fi amenajat un spațiu de joacă. În premieră pentru proiecte de o asemenea anvergură, pe tot spațiul liber de construcții de la suprafață va fi plantat gazon, în timp ce locurile de parcare vor fi amenajate într-o parcare subterană.

Citește și Planul de trafic pentru Zona Industrială și Bularga

„Toate locurile de parcare vor fi amenajate în subsolul clădirilor, un număr estimat de 600 de locuri de parcare. Numărul final se va detalia la faza de proiectare DTAC (documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire, n.r.), după definitivarea soluției arhitectural-funcționale. După finalizarea investiției, terenul se va readuce la starea inițială, pe spațiile neconstruite se va planta gazon și se va prevedea punct gospodăresc”, se arată în planul urbanistic.

În ceea ce privește indicatorii urbanistici, Cat Construct Grup SRL vrea un procent de ocupare a terenului de 50% și un coeficient de utilizare a terenului egal cu 4 (raportul dintre suprafața desfășurată construită și parcelă).

Citește și Lidl începe construirea unui magazin în Poitiers

Planșa de reglementări urbanistice (blocurile cu galben sunt locuințe colective, cele cu RVA -amestec roșu,verde,albastru- sunt clădiri de birouri, iar cu verde e locul de joacă – linia roșie întreruptă delimitează zona studiată prin PUZ):

În final, suprafața construită (clădiri, anexe) va ocupa 12.970 mp din suprafața parcelei, în timp ce circulațiile vor ajunge la 2.594 mp, platforme betonate și spațiile plantate la 6.485 mp, iar circulațiile pietonale și trotuarele vor ajunge la 3.891 mp.

Citește și Tolea începe demolările în Poitiers, acolo unde va construi blocuri

Deocamdată, proiectul de PUZ a trecut doar de un singur hop în procesul de autorizare de la nivelul municipalității: a primit undă verde din partea Comisiei de oportunitate, for format din arhitecți care au un rol consultativ în fundamentarea punctului de vedere emis de arhitectul-șef al orașului. Ulterior, după etapa de consultare publică (ce a pornit odată cu publicarea PUZ-ului), proiectul urbanistic va ajunge pe masa Comisiei de urbanism. Ultimul pas înainte de a obține autorizație de construire vizează acceptul consilierilor locali pentru implementarea proiectului.

Citește și Ce planuri are Continental cu noua clădire de birouri din Poitiers

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top