Utile
PMI vrea 200.000 euro/an din concesionarea Pieței Națiunii
Primăria Iași a anunțat data licitației pentru concesionarea Pieței Națiunii: 20 octombrie. Municipalitatea vrea să găsească un partener privat dispus să investească în amenajarea unei parcări subterane și să achite Primăriei peste 4,5 milioane euro pe o perioadă de 25 de ani, redevența minimă fiind de peste 182.000 euro/an.
Suprafața terenului ajunge la aproape 5.300 mp. Acum circa cinci ani, UMF anunțase că vrea să construiască o astfel de parcare dar, între timp, din informațiile apix.ro, se pare că universitatea nici măcar nu va participa la selecția de oferte. La acel moment, UMF estima o investiție de 12 milioane euro.
Potrivit Primăriei, după realizării parcării, esplanada va fi reamenajată, iar partea supraterană va redeveni proprietate publică.
Estimările actuale arată că ar putea fi amenajate cel puțin 230 locuri de parcare.
„Concesionarul va executa pe cheltuiala sa toate lucrările de ridicare a bunurilor existente pe esplanadă (monumente, jardiniere, statui, mobilier etc.), de păstrare a acestora în condiții de siguranță pe toată durata execuției investiției, urmând ca la finalizare să le reamplaseze în zona amenajării supraterane. După finalizarea investiției esplanada reamenajată, pe care vor fi amplasate statui, fântâni arteziene, jardiniere etc. devine proprietate publică a Municipiului Iași”, se arată într-o hotărâre a Consiliului Local, din iulie 2019, când a fost aprobată organizarea licitației de concesionare.
În baza unui raport de evaluare, realizat în iulie 2019, esplanada Pieței Națiunii a fost evaluată la 4,8 milioane euro.
„Valoarea redevenței pentru pornire la licitație va fi de 182.655 euro/an. S-au stabilit și: durata concesiunii – 25 ani, taxa de participare la licitație 43.130 lei și garanția de participare la licitație – 258.733 lei”, se mai precizează în proiectul de hotărâre.