Connect with us

Ședința extraordinară a CL pe tema centurii Iașului

Proiecte publice

Ședința extraordinară a CL pe tema centurii Iașului

Consilierii locali au fost convocați joi la o ședință extraordinară pentru a aproba o hotărâre care să deblocheze proiectul centurii Iașului: varianta de trafic greu cuprinsă între Selgros și DN28 ( bld. Poitiers -> str. Trei Fântâni).

Municipiul Iași va elabora studiile tehnice și studiul de fezabilitate pentru relocarea, protejarea, mutarea rețelelor de utilități de pe amplasamentul ce face obiectul proiectului”, se arată în proiectul de hotărâre.

De asemenea, proiectul prevede transferul tronsoanelor de drum aferente la Ministerul Transporturilor, autoritate centrală care s-a angajat să finanțeze lucrările. Emiterea unei hotărâri de CL a fost solicitată de MT întrucât constructorii interesați să realizeze centura au solicitat clarificări în acest sens.

Proiectarea și execuția variantei de trafic greu este în fază de licitație, iar ofertele vor fi deschise pe 21 octombrie. Valoarea contractului se ridică la aproape 130 milioane lei şi este vorba despre tronsonul de aproape 7 km cuprins între Selgros şi DN28 (trafic greu). Pe prima parte a sectorului, traseul se suprapune cu bd. Poitiers (circa 2 km) până la intersecţia de DN24 Vaslui – Iaşi (bd. Socola). Următorii aproape 5 km se suprapun cu str. Trei Fântâni.

Traseul variantei de trafic greu

Varianta de ocolire (str. Trei Fântâni) traversează râul Vămăşoaia printr-un pod de 12 m lungime. Traseul nou propus pentru varianta de ocolire a impus proiecta­rea unui pod nou. Podul proiectat are o singură deschidere de 24 m cu lungimea totală de 30 m“, se arată în documentaţie, fiind vorba despre primul pod peste Vămăşoaia.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a mai prevăzut alte două poduri peste Vămăşoaia şi unul peste pârâul Vlădiceni (fiecare cu o deschidere de 12 m şi o lungime de 13 m), precum şi al treilea pod, tot peste Vămăşoaia cu deschidere de 15 m şi o lungime de 27 m. Podurile menţionate ar urma să le înlocuiască pe cele existente.

Nu în ultimul rând, pe DN28 este prevăzut un pasaj peste calea ferată cu o lungime totală a suprastructurii de peste 300 metri. „Lăţimea părţii carosabile este de 7,80 m, cu trotuare de 2 x 1,5 m“, se mai precizează în documentaţie.

Un pasaj este propus şi pentru zona intersecţiei Poitiers – Socola – Trei Fântâni.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top