Investiții private
Undă verde pentru construirea unui hotel cu 22 niveluri în Zona Industrială, dar cu o condiție
Plenul Consiliului Local (CL) a avizat favorabil proiectul urbanistic propus de Hotel Orizont SRL pe un teren de circa 2.600 mp, aflat la intersecția între str. Calea Chișinăului și bld. Tudor Vladimirescu, respectiv lângă parcarea de la magazinul Leroy Merlin.
Consilierii locali au pus, însă, o condiție: la momentul în care investitorul va depune documentația pentru obținerea autorizației de construire (ceea ce se poate întâmpla oricând de acum înainte) să prezinte la Primărie un studiu de trafic cu valorile actualizate la data depunerii dosarului.
Așa cum APIX.ro a mai scris pe această temă, terenul are o suprafață de peste 2.600 mp. „Apart-hotel cu funcțiuni mixte, birouri, servicii, spații comerciale și parcare subterană”, este obiectul planului urbanistic zonal care va fi supus dezbaterii plenului CL.
Pentru imobil sunt propuse 22 niveluri: 3 în subteran, demisol, parter, mezanin, 15 etaje și un etaj tehnic. „Oportunitatea principală o reprezintă prezenţa amplasamentului în vecinătatea unor căi de circulaţie de trafic municipal major, a dotărilor edilitare precum şi situarea amplasamentului adiacent unei zone în continuă dezvoltare. În acest spaţiu ar fi oportună dezvoltarea unor funcţiuni ce pot da o dinamică a spaţiului vizual perceput de-a lungul bulevardului Tudor Vladimirescu si Calea Chisinaului”, a susținut investitorul oportunitatea realizării acestei investiții.