Connect with us

Undă verde pentru un ansamblu rezidențial în zona din spatele Mitropoliei

Ansamblul va fi ridicat la intersecția str. Petru Movilă - Uzinei

Investiții private

Undă verde pentru un ansamblu rezidențial în zona din spatele Mitropoliei

Comisia de urbanism a dat undă verde pentru construirea unui ansamblu rezidențial în centrul Iașului. Proiectul aparține firmei Zinan Investment Group SRL și a fost propus Primăriei încă de acum aproape 2 ani.

Pe un amplasament de 5.600 mp aflat la intersecția străzilor Uzinei și Petru Movilă vor fi construite mai multe imobile cu un regim de înălțime subsol, parter, patru etaje și un etaj tehnic.

În proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) se arată că vor fi realizate 225 de locuri de parcare: 205 în subteran, iar 20 la nivelul solului. Proiectul a fost dezbătut de mai multe ori în Comisia de urbanism, dar consilierii au amânat constant o decizie.

Inițiatorul revine cu solicitarea de reanalizare în comisie a indicatorilor conform avizului emis de Ministerul Culturii”, se precizează în documentația aferentă proiectului de PUZ. În cele din urmă, Comisia a luat o decizie favorabilă investitorului.

De remarcat că, inițial, în 2018, Zinan a propus un regim de înălțime mai mare, dar, după mai multe reveniri, ultima propunere cuprinde regimul menționat mai sus (S+P+4E+ETh). Procentul de ocupare a terenului este de 50%, iar coeficientul de utilizare este egal cu 3. Având în vedere acești indicatori, suprafața totală desfășurată a imobilelor poate ajunge la maximum 16.800 mp.

Din planșa inițială de reglementări urbanistice putem observa că Zinan vrea să ridice 6 imobile.

Planșa urbanistică inițială – între timp, regimul de înălțime a fost redus la max 4 etaje

Proiectul Zinan urmează să ajungă în dezbaterea plenului Consiliului Local și, ulterior, să poată fi emisă autorizația de construire.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top