Connect with us

A fost autorizat un proiect cu 18 blocuri în Bucium: prima etapă a unui complex întins pe 11 hectare

Investiții private

A fost autorizat un proiect cu 18 blocuri în Bucium: prima etapă a unui complex întins pe 11 hectare

Goland Imobil a obținut o primă autorizație de construirea pentru ridicarea a 18 blocuri în Bucium, pe Fundac Păun, unde investitorul are în proprietate o suprafață totală de 11 hectare. Conform planului urbanistic zonal, aprobat anul trecut de consilierii locali, proiectul va cuprinde și 45 de vile, dar autorizația face referire doar la blocuri.

„Pe amplasament se dorește construirea unui ansamblu rezidențial format din 18 clădiri, fiind amenajate spații de locuit (apartamente) pe toate nivelurile și locuri de parcare dispuse la nivelul solului”, se arată în autorizația 793/2023.

Aceste este amplasamentul

Potrivit actului urbanistic, regimul de înălțime este unul mic: demisol, parter, 2 etaje și un al treilea etaj retras. Trei imobile vor avea câte 19 apartamente, iar celelalte 15 clădiri câte 10 apartamente, rezultând, astfel, un număr totală de 207 de unități locative.

Contrar altor proiecte rezidențiale din Iași, cele mai multe apartamente vor avea 4 camere (126), urmând cele cu 3 camere (48) și cu 2 camere (33). De regulă, ansamblurile de blocuri cuprind în special apartamente cu 1 sau 2 camere.

Terenul, în raportul cu rond Bucium

Locatarii vor beneficia de 415 locuri de parcare, amenajate la nivelul solului. Suprafața desfășurată construită este de aproape 28.000 mp, iar cea utilă de 21.000 mp (fără balcoane).

Ansamblul propus de Goland a avut nevoie de câțiva ani pentru obținerea autorizației de construire, în contextul au existat probleme încă de înainte ca proiectul să ajungă în faza de dezbatere publică (ape pluviale și scurgeri de pe versanți care au afectat vecinătățile).

Aceasta este o randare din anul 2021, este posibil ca, între timp, proiectul să fi suferit modificări inclusiv la nivel arhitectural, având în vedere variantele care au fost în avizare la nivelul autorităților (vezi mai multe randări)

În ultima planșă urbanistică cunoscută public (aprobată și de Consiliul Local în anul 2022), proiectul cuprindea 45 de vile (demisol, parter și un etaj), 18 blocuri cu regim mic de înălțime (maximum 3 etaje) și clădiri de servicii (școală, alimentație publică și recreere). Anterior, investiția a cunoscut și alte variante despre care APIX.ro a scris în mai multe rânduri.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top