Investiții private
Aurel Vlaicu: Ansamblu cu 8 blocuri de până la 10 etaje
Două firme, în care sunt implicați un fost și un actual consilier local, au inițiat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea unui ansamblu mixed-used pe str. Aurel Vlaicu 78. Proiectul prevede amenajarea de locuințe colective, unui apart hotel și unor spații de comerț, servicii și birouri.
Societățile Radan Construct și Ecoedil Management dețin în proprietate o suprafață de peste 10.000 mp și propun ridicarea a 6 blocuri cu 10 etaje (Radan) și a 2 blocuri și unei clinici medicale cu un regim de 8, respectiv, 4 etaje (Ecoedil). În prima firmă este implicat consilierul PSD Florin Boca, iar cealaltă societate aparține lui Cătălin Cristian, fost consilier local din partea PDL.
Conform proiectului de PUZ, tronsoanele de bloc propuse de Radan vor avea un regim cu subsol, parter, mezanin și 10 etaje la o înălțime maximă de 40 metri. Dintre cele trei clădiri ale Ecoedil, două sunt blocuri de locuințe cu un regim demisol, parter și 8 etaje, iar cel de-al treilea imobil apare cu destinația clinică medicală la un regim cu demisol, parter, 4 etaje și un etaj tehnic.
În ceea ce privește locurile de parcare, proiectul de PUZ prevede un necesar de 555 locuri de parcare, 423 dintre acestea în subteran și 132 locuri la nivelul solului. Inițiatorii planului urbanistic spun că un calcul exact al numărului de locuri de parcare va fi făcut la faza întocmirii documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire, în funcție de destinația finală a imobilelor propuse. Totuși, se prezintă un calcul și în actuala etapă de consultare publică.
„Se estimează că se va realiza o suprafață desfășurată de 40.764 mp, din care: locuințe colective/360 apartamente – 33.970 mp, se asigură 1 loc/75mp – 453 locuri, spații comerciale (max. 400 mp/unitate) – 3.397 mp, se asigură 1 loc/100 mp – 34 locuri, birouri și servicii – 3.397 mp, se asigură 1 loc/50 mp – 68 locuri”, se arată în proiectul de PUZ.
Dintre cele 360 de apartamente, 120 vor fi cu 2 camere, iar celelalte 240 cu 3 camere. În context, inițiatorii estimează un număr minim de 960 de persoane care ar locui în viitorul complex, ceea ce determină amenajarea a 1.920 mp de spații verzi, conform proiectului de PUZ.
„Autorizarea și realizarea lucrărilor se va putea face și etapizat cu păstrarea temporară a unora dintre construcțiile existente. Având în vedere că proiectul studiază două proprietăți, fiecare proprietar poate dezvolta independent, unul sau mai multe corpuri de clădire cu condiția asigurării indicilor urbanistici avizați pentru întreaga suprafață de teren, a acceselor, a utilităților și a locurilor de parcare”, se mai precizează în proiectul de PUZ.
Suprafața totală a celor două amplasamente învecinate ajunge la 10.412 mp: 3.644 mp – suprafață construibilă, 4.847 mp – suprafață alei și carosabil și 1.920 – suprafață spații verzi.
„Accesul auto și pietonal se face din str. Aurel Vlaicu, stradă existentă, amplasată pe latura nord-estică a terenului studiat, asfaltată, cu câte o bandă de circulație pe sens, și linie tramvai, cu profil transversal de minim 12 metri și trotuar pe o parte a carosabilului. Tot din str. Aurel Vlaicu se poate face accesul la amplasament printr-o cale de acces amplasată pe partea sud-estică a amplasamentului, betonată, cu câte o bandă de circulație pe sens, cu profil transversal de minim 8 metri”, se susține în proiectul de PUZ.
Deocamdată, planul urbanistic este în faza de consultare publică, dar, cel mai probabil, va fi aprobat în primăvara acestui an.