Tranzacții
Hectarul de teren de lângă Gara Nicolina a fost scos la vânzare cu 590 euro/mp: de trei ori mai mult față de prețul de achiziție
Două firme din Iași încearcă să vândă un teren de peste 10.000 mp, de lângă Gara Nicolina, pe bld. Nicolae Iorga, cu 590 euro/mp, în condițiile în care, așa cum scria Apix.ro în trecut, prețul de achiziție de acum câțiva ani a fost de circa 200 euro/mp.
Astfel, firmele Mercur Mary și Imperia Divizia Construcţii, care dețin în cote egale terenul, vor să obțină 5,9 milioane euro la doi ani după ce au cumpărat proprietatea cu 1,9 milioane euro (de la un moștenitor).
În anunțul de vânzare se precizează faptul că regimul de înălțime pentru teren ar fi demisol, parter și 9 etaje, cu un procent de ocupare de 50% și o suprafață construită de până la 70.000 mp. Vânzătorii spun că terenul este „pretabil pentru bloc spații comerciale, birouri sau hotel”. Verificările Apix.ro au arătat că, la acest moment, nu există aprobat vreun plan urbanistic zonal pentru acest teren, în condițiile în care orice proiect propus ar avea nevoie de o astfel de documentație.
Terenul este bine situat, aproape de zona centrală a Iașului, și cu o deschidere de peste 230 metri la bld. Nicolae Iorga. Pentru proprietate este eliberat un certificat de urbanism care permite beneficiarilor să întocmească un PUZ în vederea construirii unui ansamblu mixt. În schimb, o altă solicitare depusă la Primărie, pentru emiterea unui act urbanistic în vederea împrejmuirii terenului, a fost refuzată de către municipalitate, în prezent fiind un litigiu în instanță.
Firma Mercur Mary este deţinută de către Valentin Motoc şi Daniel Florescu. Prin intermediul acestei companii, printre altele, cei doi au construit blocul din spatele sediului PNL din Podu Roş şi, în prezent, au în derulare proiectul construirii unui ansamblu în Moara de Foc, lângă clădirea Solomon (fosta Gelsor). Divizia Imperia Construcţii SRL este deţinută de Constantin Gavrilă şi Paul Avătăji, cei doi fiind cunoscuți, de asemenea, pentru diverse proiecte imobiliare.