Repere istorice
O nouă contestație la licitația privind reabilitarea Colegiului Pedagogic
Primăria Iași a stabilit pentru a doua oară câștigătorul licitației de lucrări pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”, dar a primit din nou o contestație cu privire la rezultatul procedurii: același câștigător și același contestatar ca „la prima strigare”. Miza este un contract de 70 milioane lei.
Procedura a fost lansată în martie 2023 și, inițial, în iulie, Primăria era pe punctul de a semna contractul cu Iasicon. Ulterior, în septembrie, a stabilit drept câștigător firma Grup Construcții Est. Iasicon a contestat și a avut câștig de cauză. Reevaluarea finalizată în luna noiembrie a avut același rezultat: Grup Construcții Est a câștigat, Iasicon a contestat.
- Citește și Asocierea care va face primele lucrări la spitalul regional cuprinde firme din patru județe
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) va analiza contestația Iasicon în cursul lunii decembrie. Unul dintre motivele invocate de firmă face referire la faptul că Primăria a stabilit un câștigător care ar fi avut oferta expirată la momentul emiterii raportului de procedură.
În același timp, Iasicon acuză că Primăria trebuia să excludă oricum oferta câștigătorului întrucât, între timp, unul dintre subcontractanții asocierii câștigătoare (Stef Invest SRL) a intrat în procedură de insolvență, iar această informație ar fi fost „ascunsă”, faptă ce poate fi catalogată drept „fals în declarații”, iar o astfel de faptă este de natură să atragă excluderea din procedură, conform contestației.
„Au depus documentele de prelungire (a ofertei, n.r.). Insolvența permite participarea, avem caz similar pe Alpenside (un alt constructor care participă la licitații, n.r.), nu se poate discrimina niciun participant pe acest motiv. Este dreptul fiecăruia atât de a participa, cât și de a contesta, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor va analiza și decide”, a comentat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga.
Având în vedere stadiul avansat al licitației, este posibil ca lucrările să înceapă în prima jumătate a anului viitor. Fondurile pentru reabilitarea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” sunt asigurate prin intermediul unui program guvernamental privind consolidarea clădirilor cu risc seismic în care funcționează școli.