Connect with us

Polonezii și italienii vor să livreze trenuri care să fie puse în circulație pe traseul Iași – Pașcani – Suceava

Tip de tren produs de PESA, unul dintre ofertanți

Proiecte publice

Polonezii și italienii vor să livreze trenuri care să fie puse în circulație pe traseul Iași – Pașcani – Suceava

Licitația organizată de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (AFR) pentru achiziția de trenuri a ajuns în etapa de evaluare a ofertelor: un producător polonez și o asociere româno-italiană sunt singurii ofertanți, în condițiile în care contractul are o valoare totală de peste 4 miliarde lei.

În urma acestei licitații, AFR va cumpăra 62 de trenuri, iar la procedură participă PESA și asocierea Alstom, compusă din Alstom Transport S.A. (din România) și Alstom Ferroviaria S.p.A. (din Italia).

„Ramele electrice de scurt parcurs achiziționate de către ARF sunt finanțate prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Transport 2021-2027, iar valoarea totală estimată este între 3.237.711.753 și 4.150.288.451 lei, fără TVA”, se arată într-un anunț al AFR.

Licitația a fost împărțită în trei loturi:

  • Lotul 1 – 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești S – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.044.933.546 și 1.339.823.526 lei, fără TVA.
  • Lotul 2 – 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin – Cluj – Bistrița, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.208.571.156 și 1.554.592.210 lei, fără TVA.
  • Lotul 3 – 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești V – Brașov, București N – Roșiori, București N – București Obor/Fundulea, Constanța – Fetești, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 984.207.051 și 1.255.872.715 lei, fără TVA.

Ulterior deschiderii ofertelor, comisia va începe evaluarea acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cerințele caietelor de sarcini.

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top