Studii și analize
Raport: investiții de 250 milioane de euro în rețele electrice și gaze naturale
Delgaz Grid a investit în 2025 peste 1,24 miliarde de lei, echivalentul a circa 247 milioane de euro, în modernizarea și extinderea rețelelor de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale. Potrivit datelor publicate de companie în raportul de sustenabilitate aferent anului trecut, lucrările au vizat, cumulat, aproape 2.000 km de infrastructură.
Cea mai mare parte a investițiilor a fost direcționată către sistemul de distribuție a energiei electrice: peste 700 milioane de lei (139 milioane euro). Alte peste 545 milioane de lei (108 milioane euro) au fost alocate infrastructurii de gaze naturale. În ceea ce privește lucrările efective, Delgaz Grid raportează modernizarea a 492 km de rețele electrice, precum și intervenții la 476 de posturi și trei stații de transformare. În sistemul de gaze naturale au fost înlocuiți 436 km de conducte și branșamente.
- Citește și Trei constructori își dispută contractul pentru modernizarea sediului Delgaz din centrul Iașului
În paralel, rețelele au fost extinse cu peste 700 km în cazul infrastructurii electrice și cu aproximativ 320 km în cazul celei de gaze. Astfel, pe parcursul unui singur an au fost adăugați circa 1.000 km de rețele noi, în timp ce alți peste 900 km au fost modernizați.
Peste 100.000 de contoare inteligente montate într-un an
Un alt capitol al investițiilor vizează digitalizarea rețelei electrice. La sfârșitul anului 2025, numărul contoarelor inteligente instalate de operator depășea 651.000, dintre care peste 106.000 au fost montate numai anul trecut. Totodată, aproximativ 38.700 de prosumatori erau conectați la rețeaua Delgaz Grid, iar instalațiile de producție din surse regenerabile racordate aveau o capacitate cumulată de circa 1.400 MW.
- Citește și Delgaz Grid: peste 37 mil. lei investiți în rețeaua de gaze din Iași. Planuri de 45 mil. lei în 2026
Compania operează aproximativ 63.000 km de rețele electrice în cele șase județe ale Moldovei – Iași, Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava și Vaslui – și peste 26.000 km de rețele de gaze naturale în 20 de județe. În total, infrastructura deservește aproximativ 3,6 milioane de consumatori casnici și companii.
În 2025, prin rețelele operatorului au fost distribuiți 24,9 TWh de gaze naturale, cu 4,6% mai mult față de anul precedent, și 4,9 TWh de energie electrică, un volum apropiat de cel din 2024. Separat de investițiile propriu-zise, Delgaz Grid arată că a direcționat anul trecut peste 1,42 miliarde de lei către 1.280 de furnizori de servicii, produse și lucrări. Potrivit companiei, aproximativ 97% dintre aceștia sunt firme din România, către care au fost făcute plăți de peste 1,38 miliarde de lei.
Delgaz Grid face parte din grupul german E.ON și activează pe piața românească din 2005. Potrivit raportului companiei, investițiile realizate de Delgaz Grid în modernizarea și extinderea rețelelor de electricitate și gaze au depășit 2,2 miliarde de euro în această perioadă.






