Investiții private
Zona Bolta Rece: o firmă vrea să construiască un ansamblu mixt, cu birouri și apartamente
Un nou proiect urbanistic este propus în zona centrală, aproape de Bolta Rece, pe stradela Sf. Atanasie, lângă Casa Culianu. Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aparține companiei Antrepriza Ideal Casa, firmă care a mai dezvoltate unele proiecte imobiliare pe raza orașului.
Potrivit proiectului de PUZ, în cadrul ansamblului vor fi construite patru corpuri de clădire. Fiecare tronson are subsol, demisol, parter, dar un număr de etaje diferit: 1 etaj (un corp), 2 etaje (două corpuri) și 3 etaje (un corp). În același timp, este propusă o parcare subterană cu două niveluri.
„La subsol se propune parcare generală situată sub cele două corpuri cu acces din strada de pe latura sud a terenului. La demisol care depăsește amprenta parterului se propun birouri, servicii și comerț. Funcțiunea parterului este de birouri – servicii pentru întreg ansamblul. La etajele 1, 2 și 3 se propun apartamente de 2 sau 3 camere în regim hotelier”, se arată în proiectul de PUZ.
Terenul are o formă neregulată și o suprafață de aproape 2.300 mp. Accesul la teren este asigurat din stradela Sf. Atanasie ce face legătura cu str. Sărărie prin străzile Mihai Eminescu și Sf. Atanasie. Terenul este liber, cu excepția unui beci care va fi păstrat, în condițiile în care, anterior, au fost demolate trei construcții.
„Funcţiunea principală a zonei este cea rezidenţială. Traficul auto generat de cei ce traversează zona în relație cu zona centrală, către Copou, sau în relației cu cartierul Țicău – Cârlig, poate genera disconfort populației ce locuiește în lungul străzii Sărărie. Este necesară reabilitării covorului asfaltic pe tradela Sf. Atanasie cât și a strazilor Sf. Atanasie sau st. Mihai Eminescu, pentru reducerea zgomotului și a prafului generat”, se mai arată în proiectul de PUZ.
Noile construcții vor ocupa 920 mp (40% din totalul suprefeței), în timp ce circulațiile (trotuare, carosabil, alei, parcări) vor fi amenajate pe 560 mp, iar spațiile verzi pe 820 mp.