Connect with us

Conest are cale liberă să mai semneze un contract de lucrări cu Primăria: 5,5 milioane de euro

Foto: StirileProtv.ro

Proiecte publice

Conest are cale liberă să mai semneze un contract de lucrări cu Primăria: 5,5 milioane de euro

Constructorul Conest a fost singurul ofertant la o licitație organizată de Primăria Iași pentru reabilitarea a patru dintre cele nouă corpuri de clădire în care își desfășoară activitatea Colegiul „Ioan C. Ștefănescu”, în condițiile în care valoarea contractului se ridică la 26,8 milioane lei (fără TVA).

Proiectul de reabilitare presupune lucrări de modernizare a clădirii școlii (C1), a cantinei (C8) și a două cămine (C5 și C6). Dacă oferta Conest va fi admisă din punct de vedere tehnic, constructorul va avea termen 12 luni să execute lucrările odată ce va fi semnat un contract în acest sens.

Toate cele patru corpuri au fost construite în anul 1969, cu excepția unuia dintre cămine care a fost ridicate în anul 1973. Proiectul de reabilitare este finanțat cu fonduri PNRR. În principal, vor fi lucrări de reabilitare termică, dar intervențiile vor mai viza acoperișul, finisaje interioare și instalații (sanitare, termice, ventilare, electrice etc.).

„Pentru asigurarea energiei electrice, folosind surse regenerabile, se vor monta, la nivelul etajului tehnic, o serie de panouri solare fotovoltaice orientate corespunzător pentru eficiență maximă. Vor fi prevăzute panouri solare pentru producerea apei calde de consum plus boiler termoelectric”, se arată în caietul de sarcini.

Primăria are mai multe licitații PNRR similare în desfășurare: zilele trecute a lansat o astfel de procedură pentru o grădiniță, iar săptămâna viitoare așteaptă oferte pentru o școală primară.

Lista completă a licitațiilor (un click pe denumirea școlii va dechide pagina licitației din sistemul național de achiziții publice):

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Proiecte publice

To Top