Investiții private
Conest are probleme cu proiectul de la Pădurea Cetățuia, iar Indiana revine cu investiția de la Moara de Foc
Comisia de oportunitate de la nivelul Primăriei a adoptat mai multe decizii în cea mai recentă ședință a forului, majoratatea fiind favorabile beneficiarilor, dar au existat și excepții.
Un proiect în cazul căruia a fost amânată o decizie este cel propus de Conest la liziera Pădurii Cetățuia. APIX.ro a scris de mai multe ori despre acest proiect și a arătat că alte investiții similare au fost respinse. Deocamdată, nu sunt cunoscute motivele pentru care proiectul a fost amânat.
Așa cum APIX.ro a relatat anterior, o parte dintre teren a făcut obiectul unui schimb de teren cu municipalitatea – în 2019, Conest a primit circa 2.500 mp de teren de la primărie: Patru afaceriști primesc 2,1 hectare de Primărie. La vremea respectivă, APIX.ro a arătat că schimbul avea la bază intenția Conest de a derula un nou proiect imobiliar, lucru confirmat între timp.
Un alt proiect care revine în atenția publică este cel al Indiana SRL, patronată de omul de afaceri Marian Crețu. Investiția propusă de acesta pentru zona restaurantului Moara de Foc a fost avizată favorabil de Comisia de oportunitate. „Construire ansamblu hotelier și rezidențial pe teren deținut în baza dreptului de superficie”, este obiectul PUZ-ului propus de Indiana.
- Citește și Proiectul Indiana de la restaurantul Moara de Foc a fost amânat: PMI solicită mai multe clarificări
Proiectul imobiliar din zona restaurantului Moara de Foc a fost inițiat acum doi ani de Indiana SRL, APIX.ro fiind prima sursă media care a scris despre această investiție și despre intenția de demolare a actualului local. Potrivit planului urbanistic zonal (varianta 2020), investitorul intenționează să construiască patru imobile înalte (8 și 9 etaje) și alte două clădiri cu regim mic de înălțime. Rămâne de văzut în ce măsură a fost modificat PUZ-ul, dar e foarte puțin probabil că au fost schimbări radicale.