Connect with us

Creșteri și pe piața locuințelor în 2020: s-au predat cu 10% mai multe unități locative

Studii și analize

Creșteri și pe piața locuințelor în 2020: s-au predat cu 10% mai multe unități locative

O analiză Profit.ro arată că, în primele nouă luni ale anului, au fost predate la nivel național peste 30.000 de locuințe în orașe, în creștere cu 10% față de perioada similară a anului trecut. Conform sursei citate, acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care anul 2019 a consemnat un record în volumul de locuințe pentru ultimii 30 de ani.

Analiza publicației face referire doar la locuințele din orașe, în contextul în care, dacă adunăm și unitățile predate în mediul rural, se ajunge la o valoare de 48.000 de unități, în scădere față de anul trecut.

Probabilitatea este mare ca 2020 să fie la fel de prosper ca anul trecut, când s-a atins un record al ultimilor 30 de ani, potrivit estimărilor Profit.ro. De cealaltă parte, volumul tranzacțiilor din 2020 are șanse să reintre pe creștere, după doi ani anteriori în scădere. Acești indicatori arată un an bun pentru piața rezidențială, chiar dacă s-au simțit efectele pandemiei de COVID-19.

Citește mai multe pe Profit.ro

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Studii și analize

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top