Connect with us

Parcarea supraterană a lui Tolea, cu 1.200 de locuri, va fi aprobată în Consiliul Local

Investiții private

Parcarea supraterană a lui Tolea, cu 1.200 de locuri, va fi aprobată în Consiliul Local

Primăria Iași a publicat proiectul de hotărâre privind aprobarea construirii unei parcări supraterane pe bld. Poitiers, cu 1.200 de locuri, în cadrul ansamblului imobiliar al firmei Cat Construct, patronată de Cătălin Tudosă, cunoscut drept „Tolea”.

Proiectul modifică planul urbanistic zonal aprobat în anul 2018 – inițial, parcările din cadrul complexului urmau să fie amenajate la subsolul blocurilor, dar investitorul a renunțat la această idee din cauza „naturii proaste a terenului”.

Parcarea supraterană va fi amenajată într-o clădire multifuncțională, cu 9 etaje, imobil care va mai găzdui spaţii de agrement, sport, servicii şi funcţiuni asociate. După aprobarea proiectului în CL, Cat Construct va putea depune documentația pentru obținerea autorizației de construire.

Clădirea multifuncțională va fi construită pe un teren cu o suprafață totală de cca 9.300 mp. Ansamblul imobiliar va cuprinde, în final, 11 clădiri: 8 blocuri (10 etaje), două corpuri de legătură (un singur nivel) şi un imobil multifuncţional (9 etaje, clădire care cuprinde şi parcarea). Complexul va fi deservit de 1.415 locuri de parcare: 215 la nivelul solului, iar 1.200 într-o clădire multifuncțională.

Planul urbanistic zonal (PUZ) inițial al zonei, care a reglementat o suprafață de 2,5 hectare, a fost aprobat în 2018 de Consiliul Local.

[click pe imagine pentru a o mări] Randare a proiectului – parcarea supraterană este în dreapta, iar clădirea va fi una multifuncțională: va avea și spații de agrement, sport și servicii. În prezent, primele trei blocuri, de la bld. Poitiers, și corpurile de legătură, sunt în curs de finalizare

„În baza acestei documentații PUZ aprobate, s-a obținut o autorizație de construire de la Primăria Iași, în urma căreia au început lucrările la trei clădiri cu locuințe colective, în partea din fața a terenului, la bld. Poitiers. În timpul lucrărilor de construire, ca urmare a naturii proaste a terenului de fundare a apărut necesitatea eliminării parcării subterane de sub clădiri, precum și crearea unui nivel suplimentar, demisol, pentru a asigura o mai bună încastrare a clădirilor în terenul de fundare”, se precizează în proiectul urbanistic.

Potrivit sursei citate, din aceste motive, s-a luat decizia modificării documentației PUZ aprobate anterior, pentru a permite autorizarea nivelului suplimentar de demisol, dar și pentru a se putea amenaja locurile de parcare necesare într-o clădire alăturată propusă în prezent.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

To Top