Connect with us

Parcul logistic Solo se extinde: lucrările vor fi gata în a doua jumătate a anului viitor

Investiții private

Parcul logistic Solo se extinde: lucrările vor fi gata în a doua jumătate a anului viitor

Grupul Oresa a obținut autorizația de construire pentru extinderea parcului logistic Solo de lângă Lețcani, parcul urmând să ajungă la o suprafață de peste 35.000 mp, în condițiile în care lucrările au ca termen de execuție a doua jumătate a anului viitor, se arată într-un comunicat remis redacției APIX.ro.

Actul de autorizare permite investitorului să amenajeze o nouă hală de 10.000 mp, care va fi disponibilă spre închiriere către companiile naționale și internaționale cu nevoi logistice locale. Oresa a cumpărat parcul Solo în anul 2021. Rețeaua Oresa mai cuprinde un parc de 43.000 mp la Arad (existent și în construcție) și unul de 15.000 mp în București (proiect).

Hala nouă este cea pe care apare scris „Oresa Industra”
  • ORESA, compania privată de familie cu rădăcini suedeze, este prezentă în România de peste 25 de ani. Investim cu scopul de a crea afaceri sustenabile pe termen lung. Această abordare este divizia noastră pentru real estate. Punem accentul pe seriozitate și profesionalism în tot ceea ce facem. De aceea, în perioade cu incertitudine mare cum au fost aceşti ultimi doi ani, am fost mereu în avantaj. În Iași, ne-a atras locația strategică a parcului logistic Solo aflat în proximitatea orașului, calitatea activelor și oportunitatea de a dezvolta această platformăCostel Marian, Managing Partner Oresa.

Partenerul regional al grupului Oresa este Dan Zaharia, el subliniind că, potrivit ultimelor studii disponibile, piața logistică din regiunea Moldovei se află într-un stadiu incipient al formării stocului industrial modern.

„Proximitatea cu Republica Moldova și Ucraina, forța de muncă încă disponibilă, perspectiva dezvoltării infrastructurii rutiere (prin autostrăzile A7 și A8) și terminalul cargo de la Aeroportul din Iași fac din Moldova de Vest o destinație pentru noi investiții în stocul de spații industriale și logistice. De aceea, intrarea în 2021 a Oresa Industra prin achiziția parcului logistic Solo este de bun augur pentru piața regională. Acest lucru este cu atât mai valoros cu cât oferă disponibilitatea de a investi în dezvoltarea de noi facilități industriale și logistice care să pună în valoare polul de talente din regiune. În plus, calitatea pregătirii absolvenților de la Universitatea Tehnică din Iași crește exponențial capacitățile regiunii”, a declarat Dan Zaharia, Regional Partner Oresa.

În ceea ce privește resursele umane, una dintre cele mai recente achiziții ale grupului este Bogdan Teodorescu, care a fost numit în funcția de director tehnic, iar acesta se va implica direct în extinderea parcurilor de la Iași și Arad, precum și în construirea celui de la București.

  • „M-am alăturat echipei într-un moment de expansiune a companiei. Mă bucur că pot contribui direct la creșterea sustenabilă a portofoliului de spații industriale și logistice Oresa Industra și la dezvoltarea serviciilor oferite companiilor din parcurile existente. Suntem motivați să implementăm proiecte noi și să le extindem pe cele existente” – Bogdan Teodorescu.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Tu știi în ce cartier stai?

Facebook

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top