Investiții private
Proiectul lui Pițigoi, cu imobile de până la 95 metri înălțime, intră în linie dreaptă
Complexul de birouri propus de firma omului de afaceri Bogdan Pițigoi (Casa Auto SRL) intră în ultima etapă de avizare la nivelul Primăriei: perioada de consultare publică a luat sfârșit, iar planul urbanistic poate intra în dezbaterea Consiliului Local și, ulterior, beneficiarul poate solicita autorizația de construire.
Împotriva proiectului au fost depuse și sesizări, dar Primăria nu mai informează public care a fost obiectul unor astfel de reclamații, deși, în urmă cu câțiva ani, rapoartele de informare publicate pe site-ul municipalității cuprindeau informații detaliate despre reproșurile aduse de cei afectați de o construcție anume.
- APIX.ro a anunțat, în premieră, intențiile Casa Auto de construire încă din vara anului trecut
Potrivit planului urbanistic propus de Casa Auto (amplasamentul figurează pe Calea Chișinăului, dar, în fapt, terenul este pe bld. Tudor Vladimirescu, între garajul CTP și Leroy Merlin) prevede amenajarea unui complex de birouri, spații comerciale și locuințe de serviciu. Firma are la dispoziție un teren cu o suprafață de peste 7.600 mp.
Regimul de înălțime al imobilelor din complex este propus cu trei niveluri în subsol, parter, mezanin, 18 etaje și un etaj tehnic. În prezent, suprafața construită de pe amplasament ajunge la 853 mp, în condițiile în care cea propusă este de aproape 3.000 mp. În același timp, suprafața desfășurată existentă este de 7.100 mp, iar investitorul propune triplarea acesteia până la circa 23.200 mp. Clădirile ar urma să ocupe 50% din suprafața terenului.
Parcările vor fi amenajate la nivelul subsolului și în subteran, iar necesarul, conform normelor actuale, vizează 282 locuri pentru spațiile de birouri și 122 locuri pentru locuințele de serviciu. Investitorul propune 433 locuri (416 subterane și 17 la nivelul solului).
În ceea ce privește circulația, în proiectul de PUZ se propune modernizarea carosabilului aferent bld. Tudor Vladimirescu, în timp ce în sarcina beneficiarului vor intra realizarea unei rețele de iluminat stradal pe calea de acces de pe latura de sud vest a amplasamentului, realizarea unei rețele de rigole pentru colectarea apelor pluviale și realizarea unor trotuare pentru circulație pietonală.
- Accesul în zonă al autospecialelor de intervenție se va realiza pe străzile adiacente ansamblului rezidențial propus. Toată rețeaua interioară de drumuri va fi dimensionată cu profile de minim 7 metri. (…) Accesul în incintă se realizează pe sub corpul principal de clădire printr-un gol având înălțimea liberă de minim 9 metri și o lățime de 12 metri, asigurând astfel accesul autospecialelor de pompieri pe fațada principală și pe cea posterioară. Acest acces nu este singurul acces în incintă. Zona din spatele clădirii propuse se constituie ca platformă betonată continuă, fără delimitări de împrejmuiri după conturul limitelor de proprietate.