Connect with us

Studiul pentru noul drum spre Aeroport a fost finalizat: artera va avea 1,6 km și un sens giratoriu

strada aeroportului iasi

Local

Studiul pentru noul drum spre Aeroport a fost finalizat: artera va avea 1,6 km și un sens giratoriu

Primăria Iași a ajuns la finalul etapei de proiectare pentru modernizarea str. Aeroportului, investiție care va crea o nouă cale de acces spre aerogară dinspre str. Aurel Vlaicu. Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) a fost întocmită de Trust AVB, iar proiectul a intrat în procedura de obținere a avizelor necesare înainte de autorizare. Contractul de proiectare a fost semnat în februarie 2026 și a avut o valoare de circa 215.000 lei.

Proiectul vizează un traseu cu o lungime totală de 1,63 km. Conform documentației consultate de APIX.ro, strada va avea un carosabil cu lățimea cuprinsă între 7 și 8 metri, cu câte o bandă pe sens, iar trotuarele vor avea, în general, între 1,2 și 1,5 metri. Suprafața carosabilă care va fi amenajată ajunge la aproape 14.700 mp.

schita drum aeroport nou
Traseul drumului nou

O noutate față de informațiile prezentate anterior este apariția unui sens giratoriu, prevăzut la aproximativ kilometrul 1 al traseului. În același timp, proiectul include refacerea structurii rutiere, amenajarea trotuarelor și acceselor la proprietăți, realizarea canalizării pluviale și a iluminatului public, precum și lucrări pentru siguranța circulației.

În prezent, situația diferă semnificativ de la un sector la altul. Primii aproximativ 550 metri au îmbrăcăminte asfaltică degradată, în timp ce restul traseului este în mare parte neamenajat, cu balast, gropi, făgașe și denivelări. Proiectantul semnalează și lipsa unui sistem corespunzător de colectare a apelor pluviale, trotuare degradate sau inexistente, accese neamenajate la proprietăți și o semnalizare rutieră deficitară.

Un proiect discutat de mai mulți ani

APIX.ro a scris în mai multe rânduri despre această investiție. Traseul pornește din zona str. Aurel Vlaicu, continuă prin str. Holboca și str. Aeroportului și ajunge în zona infrastructurii aeroportuare. O parte importantă a traseului reprezintă practic drum nou, proiectul fiind gândit ca o alternativă de acces la actuala cale rutieră spre Aeroport.

Pregătirea investiției a fost întârziată inclusiv de situația juridică a terenurilor. În 2024, Guvernul a aprobat transferul către municipalitate a peste 1.000 mp de teren aflat anterior în administrarea Ministerului Apărării Naționale, suprafață necesară realizării drumului. Ulterior, primăria a lansat o licitație în iulie 2024, dar contractul a fost semnat abia în februarie 2026, la procedură particiând șapte ofertanți.

În documentația actuală, proiectantul justifică investiția inclusiv prin dezvoltarea din ultimii 20 de ani a zonei Aviației și prin extinderea Aeroportului Iași, odată cu construirea terminalului T4. Modernizarea ar urma să reducă timpii de deplasare și să ofere inclusiv o rută mai bună pentru vehiculele de intervenție.

După aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către Consiliul Local, Primăria va putea trece la etapa următoare: proiectul tehnic și, ulterior, contractarea execuției lucrărilor.

Articole din categoria Local

To Top