Connect with us

Topul constructorilor ieșeni

Conest - cea mai mare cifră de afaceri, dar nu și cel mai mare profit

Studii și analize

Topul constructorilor ieșeni

Apix.ro a analizat bilanțul financiar al principalilor constructori din Iași și vă prezintă top 5 firme după cifră de afaceri și, respectiv, profit. Doar două companii apar simultan în cele două topuri. La finalul textului puteți consulta și câteva aspecte legate de cei mai puternici constructori de la nivel național.

În județul Iași, pe primul loc în ambele topuri sunt companii cunoscute pentru faptul că au încheiat numeroase contracte cu instituții ale statului. De exemplu, Conest SRL are cea mai mare cifră de afaceri, în condițiile în care firma este principalul contractor al Primăriei Iași. Anul acesta, Conest va da din nou lovitura la municipalitatea ieșeană – firma este implicată în derularea a cel puțin trei proiecte europene, iar valoarea totală a acestora trece pragul de 100 milioane lei.

Revenind la topul constructorilor, remarcăm profitul a doi investitori imobiliari în cursul anului trecut: același Conest, printr-o firmă la care este acționar majoritar (cea care se ocupă de vânzările de apartamente din ansamblul Conest din Tudor Vladimirescu), a avut un profit în 2018 în valoare de 10,5 milioane lei.

Dar „gigantul” Conest este întrecut de alte două firme, iar una dintre acestea aparține lui Cătălin Tudosă („Tolea”), cel care a investit în cartierul Vișoianu.

Notă. Menționăm că topurile au fost realizate după consultarea indicatorilor la aproape 1.500 de firme cu activitate în domeniul construcțiilor, respectiv acele firme pentru care există informații cu privire la bilanțul financiar pe anul 2018. Numărul de firme din acest domeniu este mai mare, dar principalii constructori și-au înregistrat declarațiile fiscale astfel că este puțin probabil să apară surprize.

Top 5 cifră de afaceri

Primele cinci companii din județ au o cifră de afaceri cumulată de aproape 700 milioane lei, un profit de 36 milioane lei și un număr mediu de circa 850 de angajați. Cifra de afaceri a fiecărei companii este cuprinsă între 72 și 192 milioane lei.

Trei lucruri despre piața construcțiilor din Iași, în ceea ce privește topul constructorilor după cifra de afaceri:

  • 314 companii au o cifră de afaceri mai mare de 1.000.000 lei
  • 45 companii au o cifră de afaceri mai mare de 10.000.000 lei
  • 7 companii au cifră de afaceri mai mare de 50.000.000 lei


Top 5 profit

Cel mai mare profit în 2018 l-a înregistrat DAS SRL, una dintre cele mai vechi companii din Iași, firmă specializată pe lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat. DAS apare des și în proiecte derulate de diverse instituții ale statului. Profitul cumulat al primilor 5 constructori din acest top ajunge la 55 milioane lei, în condițiile unei cifre de afaceri globale de 423 milioane lei și un număr mediu de 389 de angajați.

Trei lucruri despre piața construcțiilor din Iași, în ceea ce privește topul constructorilor după profit:

  • 490 de firme au avut un profit de peste 100.000 lei
  • 74 de firme au avut un profit de peste 1.000.000 lei
  • 3 firme au avut un profit de peste 10.000.000 lei


Cum se prezintă situația în țară

După cifra de afaceri, cea mai mare firmă de construcții este Bog Art SRL care a înregistrat anul trecut 925 milioane lei. Compania este deținută de Radu Doicescu, unul dintre cei mai cunoscuți și vechi antreprenori în construcții din țară. Prin intermediul unui holding din Cipru, Doicescu controlează mai multe firme în construcții, fiind implicat în numeroase proiecte rezidențiale. Presa centrală a speculat, în trecut, prietenia dintre Doicescu și fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu.

După profit, în țară conduce compania Imob Construct Center SRL, firmă ce a înregistrat anul trecut un profit de 84 milioane lei la o cifră de afaceri de 196 milioane lei și un număr mediu de… 7 angajați. Firma este una de dezvoltare imobiliară și este deținută de familia Niculae. Frații Alin și Petre Niculae controlează mai multe firme în imobiliare și au fost implicați în construirea de ansambluri rezidențiale înainte, în timpul și după criza economică. Petre N. este mai activ în imobiliare, fiind cunoscut drept „Regele apartamentelor” din București. Familia Niculae are și alte afaceri profitabile, cum ar fi cea derulată prin Oscar Downstream (cel mai mare jucător independent din piața petrolieră).

În afara Bucureștiului și a județului Ilfov:

  • Tellus Invest SRL (Cluj Napoca): cel mai mare profit din 2018 – 51,3 milioane lei (locul 7 la nivel național)
  • Con A (Sibiu): cea mai mare cifră de afaceri din 2018 – 440 milioane lei (locul 4 la nivel național)

Tellus este deținută de familia Căpușan și este cunoscută pentru construirea de ansambluri rezidențiale.

Con A este specializată în construcții civile și industriale, iar în portofoliul companiei sunt obiective precum: Sala Polivalentă din Cluj, stadionul din Cluj, parcaje supraterane, terminale la aeroporturi și hoteluri. Firma este condusă de un om de afaceri cunoscut din Sibiu (Mircea Bulboacă).

Vom reveni în perioada următoare și cu alte analize pe teme asemănătoare.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Studii și analize

To Top