Connect with us

Un spital privat va fi construit în Bucșinescu

Amplasamentul spitalului (clădirea în construcție)

Investiții private

Un spital privat va fi construit în Bucșinescu

Fundația Ecologică Green (FEG) va amenaja un spital privat în apropierea intersecției din Bucșinescu. FEG este condusă de către familie Stanciu, directorul fiind vicepreședintele PSD Cristian Stanciu, actual lider al consilierilor județeni social-democrați.

Spitalul privat va purta numele „Gloria Hospital” și se află deja în fază de construcție. De fapt, este vorba despre o refuncționalizare a unui imobil la care lucrările au început deja în baza unei decizii a Consiliului Local din 2011. Inițial, familia Stanciu a vrut să amenajeze spații de cazare pentru studenți. Conform HCL 250/2011, suprafața terenului studiat prin Planul Urbanistic Zonal (PUZ) este de aproape 578 mp, cu un procent de ocupare de 36% și un regim de înălțime D+P+2E+M (maximum 10 metri). FEG a achiziționat terenul în 2009.

„Clădirea este în fază de construcţie, este vorba despre imobilul în care intenţionam iniţial amenajarea de spaţii de cazare pentru studenţi. Noul proiect prevede o refuncţionalizare a imobilului pentru servicii medicale şi sociale”, a declarat Cristian Stanciu.

Imobilul este situat pe strada Vasile Lupu 26-28, puţin mai sus de intersecţia Bucşinescu, pe dreapta. Potrivit lui Stanciu, s-a luat decizia amenajării spitalului după ce FEG a achiziţionat Hotel Studis, imobil unde sunt spaţii de cazare pentru studenţi.

O altă iniţiativă a FEG prevede o lucrare complexă la Casa Modei din zona centrală, pe care o deţine. Fundaţia va monta un lift, în contextul în care clădirea are şapte etaje şi nu beneficiază de o astfel de dotare.

„Imobilul va avea în continuare destinaţia de spaţii de învăţământ şi spaţii de birouri“, a mai spus Stanciu.

Amplasamentul viitorului spital – contur roșu (prelucrare Google Earth)

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top