Connect with us

Cine se va ocupa de refacerea pasajului ACB? Primăria a stabilit constructorul

Proiecte publice

Cine se va ocupa de refacerea pasajului ACB? Primăria a stabilit constructorul

Primăria Iași a stabilit câștigătorul licitației pentru modernizarea pasajului Alexandru cel Bun, în condițiile în care a primit o singură ofertă la procedură, din partea unei asocieri conduse de Geiger Transilvania, compania care a construit podul peste Bahlui din zona Arcadia.

Potrivit informațiilor disponibile în sistemul național de achiziții publice, contractul încă nu a fost semnat, cu toate că raportul procedurii a fost emis pe 12 mai. Geiger conduce o asociere din care mai fac parte firmele: Zublin, Loial Impex, Longreen Prod și Swietelsky Construcții Feroviare.

Valoarea lucrărilor a fost estimată de către Primăria Iași la aproape 70 milioane lei, fără TVA. Proiectul de reabilitare a pasajului ACB presupune reparaţii capitale asupra infrastructurii şi suprastructurii, inclusiv a căii de rulare pentru tramvaie. Amintim că, recent, Primăria a atribuit și contractul pentru refacerea pasajului Socola, lucrare adjudecată de către Conest.

„Lucrările de consolidare la nivelul infrastructurilor pot fi realizate simultan cu lucrările de reabilitare executate la nivelul suprastructurii pasajului. O atenție specială se vor acorda lucrărilor de la nivelul infrastructurilor pe deschiderile peste calea ferată – acestea pot fi executate numai de societăți de construcții autorizate AFER cu personal specializat și cu suficientă experiență să execute lucrări la calea ferată, în cadrul unor închideri de linii”, se arată în caietul de sarcini.

Pasajul ACB a fost construit în perioada 1977 – 1980, iar un studiu tehnic întocmit în 2019 a relevat faptul că se impun lucrări de reabilitare a obiectivului. Principalii indicatori tehnici ai investiției, așa cum au votat anul trecut consilierii locali: pasajul are o lungime de 523 metri, modernizarea carosabilului (8.800 mp), modernizarea trotuarelor (2.500 mp), un nou sistem de iluminat (tip LED), noi parapeți de siguranță (1.042 metri), modernizarea căii de rulare pe pasaj și pe rampe (peste 500 metri), consolidarea infrastructurii și consolidarea zidurilor de sprijin (712 metri).

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Proiecte publice

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top