Investiții private
Încă un bloc înalt în zona Comat: în final, vor fi cel puțin 20 de imobile cu până la 16 și 18 etaje
Compania Sun Residence a intrat pe ultima sută de metri în procesul de aprobare a unui nou bloc înalt în zona Comat, regimul imobilului fiind propus la 10 etaje. În această zonă se află în construcție, în aprobare sau în pregătire cel puțin 20 de blocuri, iar în unele cazuri regimul ajunge la 16 și 18 etaje. Oportunitatea construirii noului bloc va face obiectul unei dezbateri la Primărie pe 20 februarie.
Întreaga zonă între Comat și pasajul Băncilă trece prin schimbări urbanistice radicale, planurile investitorilor fiind să construiască blocuri cu regim înalt. În același timp, infrastructura rutieră rămâne aceeași, deși este vehiculată o stradă paralelă cu calea ferată – un proiect invocat acum mai bine de 5 ani și pentru care nu s-au făcut demersuri concrete.

În proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru noul bloc se precizează că „zona beneficiază de accesibilitate ridicată” – există într-adevăr străzi în jurul complexului dar acestea sunt subdimensionate pentru traficul care va fi generat de dezvoltările în zonă.
„Prin documentația PUZ (…) în curs de aprobare se prevede construirea unui drum de legătură între ansamblul rezidențial și str. Serg. G. Ioan, această nouă stradă secundară cu strada Tabacului putând fi folosită pentru fluidizarea traficului în zonele de acces și crearea unei circulații în inel pe zona respectivă”, susține investitorul.

În aceeași documentație se admite o deficiență a circulației: „imposibilitatea ieșirii fluente și directe din zona cartier Dacia spre cartierul Păcurari și Canta, singura poibilitate fiind strada Serg. Grigore Ioan, stradă ce se intersectează cu liniile de cale ferată ce aparțin Societății Națională a Căilor Ferate Fromâne (fiind utilizate în mod frecvent)”. Dar, această deficiență face referire doar la existența barierii Comat și nu la gradul de încărcare a străzilor.
Terenul pe care este propus noul bloc are o suprafață de 1.800 mp. În jurul acestui imobil, sunt proiecte pentru blocuri înalte inițiate de Sun Residence în parteneriat cu Comat. „Întreaga zonă este constituită din fosta zonă cu caracter industrial (depozite Comat sau alți operatori), aflată în cea mai mare parte în stare de degradare, atât a construcțiilor cât și a platformelor betonate și a proiectelor noi aprobate sau în curs în aprobare ce vor avea preponderent funcțiunea de locuire colectivă, birouri și spații comerciale”, se mai precizează în PUZ.
Potrivit beneficiarului, ansamblul propus și întreaga zonă regenerată urban va beneficia de prezență în zonă a depoului Dacia aflat în etapa de modernizare pe fonduri europene și a traseului viitorului tren metropolitan pentru care sunt prevăzute în zonă să se realizeze două stații.
„Prin urmare, având în vedere existența acestor facilități și a lucrărilor și investițiilor demarate pe fonduri europene pentru asigurarea unui transport în comun modern, proiectul propus va avea dotările de parcări în conformitate cu cerințele și prevederile normativelor și legislației în vigoare, dar circulația locuitorilor se va desfășura preponderent cu mijloacele de transport în comun”, se adaugă în proiect.
În același timp, beneficiarul susține că „valorificarea preponderent a terenurilor situate în oraș în detrimentul celor situate în extravilan sau zonele limitrofe orașului duce la reducerea încărcării de trafic a arterelor de circulație prin posibilitatea de acces la rețelele publice de transport existente”.
Potrivit bilanțului teritorial, blocul cu 10 etaje va ocupa 735 mp, iar circulațiile pietonale și spațiile verzi câte 360 mp. Suprafața desfășurată a blocului va fi de 7.300 mp, ceea ce înseamnă un potențial de minim 100 de apartamente la o medie de 50 mp/locuință.
