Proiecte publice
Încep lucrările la primele blocuri reabilitate termic cu fonduri PNRR: Conest, câștigător al licitației
Compania Conest, în asociere cu proiectantul Sigm-Home Project, și-a adjudecat o nouă licitație la Primăria: va reabilita mai multe blocuri în cadrul unui proiect PNRR, valoarea contractului fiind de aproape 20 milioane lei, fără TVA.
Conest a concurat cu alte două asocieri, iar semnarea contractului a fost înregistrat pe 1 august, la puțin timp după deschiderea ofertelor (jumătatea lunii iunie). Constructorul are numeroase contacte cu Primăria, iar alianța cu Sigm-Home a venit în mod natural: proiectantul a devenit principala firmă care, de câțiva ani, își adjudecă licitații la Primăria Iași (de proiectare și asistență tehnică).
- În timp ce Conest își adjudecă în continuare licitații, lucrările la două proiecte gestionate de această companie merg în ritm de melc: șantierul de la parcul din fața Teatrului Național trebuia închis în luna iulie 2023 (după un an de lucrări), iar lucrările la Bucium au început timid la un an (!) de la semnarea contractului cu Primăria (august 2022). Dar, banii continuă să vină: Conest a semnat contractul pentru pasajul Socola în primăvară, fondurile sunt asigurate prin PNDL3, dar debutul lucrărilor întârzie
În ceea ce privește noul contract semnat de Conest, lucrările vizează reabilitarea termică a următoarelor imobile: blocul S4 din str. Ciurchi nr. 109A, blocul D4 de pe str. Oancea nr. 34, blocul Z4 din bd. Nicolae Iorga nr. 30, blocul B3 („Gulliver”) de pe bd. Ştefan cel Mare nr. 4, blocul „Carmen” – turnul de pe bd. Independenţei nr. 2.
Imobilele, cu un regim de înălţime cuprins între 4 şi 10 etaje, au fost construite în perioada 1968 – 1988 şi au o suprafaţă desfăşurată totală de circa 25.000 mp, jumătate fiind arie încălzită. Lucrările presupun izolarea faţadelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare, termoizolarea planşeului de la ultimul nivel sau reabilitarea şarpantelor.
Conform documentației tehnice, în toate cazurile va fi refăcut sistemul de preluare a apelor meteorice şi va înlocuită tâmplăria exterioară. De asemenea, vor fi montate sisteme de ventilare controlată a aerului şi va fi modernizată instalaţia de distribuţie a agentului termic prin montarea robinetelor cu cap termostatic la radiatoare şi a robinetelor de presiune diferenţială la baza coloanelor de încălzire.