Investiții private
Investiții private la doi pași de pista Aeroportului: inițiatorii, obligați să facă evaluări de mediu
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a decis că două proiecte propuse în imediata apropiere a Aeroportului Internațional, la câteva sute de metri de pistă, are efecte semnificative asupra mediului, iar inițiatorii trebuie să întocmească un raport în care să fie prezentate toate riscurile în acest sens.
Cele două proiecte au inițiatori distincți, iar amplasamentele sunt în apropiere, dar nu se învecinează. În total, este vorba trei parcele care însumează circa 2,5 hectare. Ambele planuri urbanistice zonale propun clădiri cu utilizare mixtă. Accesul la amplasamente este propus dinspre Aroneanu – Consiliul Județean și-a asumat cum câțiva ani crearea unui astfel de drum.
Terenurile se află în zona de servitute aeroportuară civilă și în imediata apropiere a Pădurii Ciric. În prezent, funcțiunea este de loisir, iar, prin implementarea proiectelor, vor trebui făcute inclusiv defrișări.
În cazul proiectului Fiorefarm, clădirile vor ocupa circa 5.300 mp, în timp ce pe 4.000 mp vor fi amenajate circulații, parcaje, trotuare și circulații pietonale. Tot o suprafață de 4.000 mp este rezervată pentru spații verzi. Complexulv a fi deservit de 380 de locuri de parcare. Indicatorii sunt similari și în cazul amplasamentului deținut de persoană fizică amintită: 4.500 mp pentru construcții și câte 3.400 mp pentru circulații și spații verzi. Pentru parcare au fost prevăzute 370 de locuri.
„PUZ urmărește realizarea unei compoziții coerente din punct de vedere urbanistic și configurarea unei estetici a ansamblului compozițional în zona studiată, prin stabilirea unor aliniamente clare și a unei mobilări eficiente pentru întreaga suprafață de teren deținută în proprietate, în vederea asigurarea perspectivelor posibile de dezvoltare a ansamblului întregii zone”, se arată în cuprinsul ambelor proiecte.