Proiecte publice
Primăria Iași împrumută 150 milioane lei de la BRD: trei investiții ar urma să fie finanțate
Primăria Iași a intrat pe ultima sută de metri în contractarea celui de-al treilea credit major în doar doi ani: 150 milioane lei pentru finanțarea a trei investiții, cu întârzieri majore în implementare. În urma unei proceduri de achiziție publică, municipalitatea a selectat oferta Băncii Române de Dezvoltare (BRD).
În ultimii doi ani, Iașul a mai făcut două credite majore: unul de 200 de milioane lei la BCR pentru asigurarea, în sezonul rece 2023-2024, a încălzirii locuințelor racordate la sistemul de termoficare (15% din întregul fond locativ al Iașului) și alte peste 200 milioane lei (50 mil. euro) la BERD pentru construirea depoului Dacia.
Fondurile aferente noului credit vor fi cheltuite pentru demararea construirii stadionului din șes Bahlui (100 milioane lei), modernizarea bld. Poitiers (30 milioane lei) și șos. Bucium (20 milioane lei). În cazul stadionului, propus pentru zona Cicoarei, suma necesară este de patru ori mai mare, dar municipalitatea speră să atragă și alte resurse financiare, de la bugetul local sau cel de stat.
Construirea unui stadion a fost promisă de primarul Mihai Chirica în campania electorală din 2020: la vremea respectivă, edilul spunea că stadionul este un obiectiv pe care și-l asumă și care poate fi finalizat în 4 ani, respectiv în limita actualului mandat. Ideea contractării unui credit pentru începerea lucrărilor (rămâne de văzut cum va fi acoperit golul de finanțare) a apărut cu scurt timp înainte de actuala campanie electorală.
În cazul șos. Bucium, există semnat un contract de lucrări din august 2022, dar proiectul nu a fost implementat. În mod normal, lucrarea trebuia deja finalizată. Contractul a fost semnat cu Conest, aceeași firmă „de casă” care a contractat (august 2023) pasajul Socola și care, în prezent, este singurul ofertant pentru reabilitarea bd. Poitiers.