Connect with us

Roșia Montană intră în patrimoniul UNESCO și în patrimoniul mondial în pericol

Național

Roșia Montană intră în patrimoniul UNESCO și în patrimoniul mondial în pericol

Peisajul minier Roşia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, a anunţat marţi preşedintele Comitetului, Tian Xuejun. Institutul Național al Patrimoniulu anunță că Roșia Montană a fost inclusă și pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol „recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție”, scrie HotNews.ro.

Acest sit din Carpaţii Occidentali adăposteşte „un ansamblu excepţional” de galerii romane datând din secolul al II-lea, ”cel mai important şi mai vast cunoscut”, a subliniat Icomos, organismul consultativ al agenţiei ONU care a recomandat clasarea sa, conform News.ro.

„Valoarea universală excepțională a Peisajului cultural minier Roșia Montană – cel mai important, extins și divers din punct de vedere tehnic complex subteran minier al antichității romane, împreună cu zonele de exploatare a minereului, zone de locuit, zone sacre, necropole – a fost, astfel, recunoscută pe baza criteriilor (ii), (iii) și (iv) definite de Convenția Patrimoniului Mondial”, anunță Institutul Național al Patrimoniului.

  • În același timp, situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție. În acest sens, este încurajată cooperarea internațională și este recomandată invitarea la Roșia Montană a unei misiuni tehnice de monitorizare reactivă pentru a se stabili starea de conservare optimă și un program de măsuri pentru asigurarea ieșirii sitului de pe Lista patrimoniului mondial în pericol, mai informează Institutul Național al Patrimoniului.

Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Național

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top