Connect with us

UAIC va construi o parcare supraterană, cu cinci niveluri, în spatele universității

Local

UAIC va construi o parcare supraterană, cu cinci niveluri, în spatele universității

Universitatea „Al.I.Cuza” va construi o parcare supraterană, cu cinci niveluri, în spatele universității, în zona turnului de apă, planul urbanistic zonal (PUZ) urmând a fi aprobat de către consilierii locali până la finalul acestui an.

Parcarea supraterană va fi dispusă pe patru niveluri: subsol, demisol, parter și 2 etaje, conform documentației urbanistice consultate de APIX.ro. Proiectul de hotărâre de Consiliu Local (CL) a fost publicat recent de Primăria Iași. Înălțimea maximă a construcției este redusă, de 8 metri.

Proprietatea UAIC este evidențiată cu contur roșu (linie continuă), iar parcarea va fi amenajată pe terenul evidențiat cu culoarea albastră

„În zona propusă pentru amplasarea noii construcții, accesul rutier și pietonal se realizează în principal din strada Toma Cozma, ce va fi amplificat în imediata apropiere a accesului în incintă, dar se poate accede și din bulevardul Carol I, și din str. Titu Maiorescu”, se arată în proiectul de PUZ.

Una dintre randările incluse în proiect

Pe amplasamentul propus sunt amenajate în prezent locuri de parcare la nivelul solului, iar oficialii UAIC spun că ridicarea unei construcții multietajate va aduce un număr suplimentar de locuri disponibile. „Parcarea multietajată propusă va fi de tip P2, ceea ce presupune asigurarea în clădire a două accesuri cu un fir de circulație pe sens, sau un acces cu două fire de circulație. Pentru a fluidiza traficul spre și dinspre parcare, sectorul dintre zona edificabilă și str. Toma Cozma va fi semaforizat”, se mai precizează în proiect.

Potrivit sursei citate, semaforul este necesar întrucât breteaua de legătură nu poate fi lărgită având în vedere construcțiile existente în imediata apropiere: corpul A al Universității și fosta policlinică pentru elevi și studenți.

O altă randare inclusă în proiect care este ușor diferită din punct de vedere arhitectural

De remarcat că în documentația urbanistică apar două regimuri de înălțime: în memoriu se vorbește despre două niveluri de subsol, demisol, parter, un etaj și terasă circulabilă, în timp ce la primul articol al proiectului de hotărâre este regimul S+D+P+2E. În documentație nu este precizează numărul de locuri de parcare. După aprobarea proiectului, UAIC va putea depune documentația pentru obținerea autorizației de construire, iar lucrările ar putea începe în cursul anului viitor.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Descoperă LAPIS Residence - un ansamblu rezidențial de top

Articole din categoria Local

To Top