Connect with us

Dacia: Zămosteanu „toarnă” încă 4 blocuri cu 16 etaje, lângă Lidl

Investiții private

Dacia: Zămosteanu „toarnă” încă 4 blocuri cu 16 etaje, lângă Lidl

Proiectul M.Chim din zona Lidl Dacia, un ansamblu rezidențial cu 4 blocuri cu 16 etaje, ar putea fi autorizat până la sfârșitul acestui an: Primăria a publicat raportul privind informarea publică asupra proiectului, iar planul urbanistic zonal poate ajunge să fie dezbătut în plenul Consiliului Local (CL). Ulterior, investitorul poate solicita emiterea autorizația de construire. M.Chim este patronată de omul de afaceri Cristin Zămosteanu.

Deși terenul de circa 9.000 mp are deschidere la str. Tabacului, adresa oficială a terenului este str. Rampei 9A, așa cum APIX.ro a scris încă din vara anului 2020. Proiectul a fost publicat prima dată de PMI în aprilie 2021, în ideea organizării unei dezbateri publice la sediul instituției, dar nu au existat sesizări. Din acest punct de vedere, raportul publicat ieri cuprinde și o greșeală, aparent de redactare: „proiectul a fost afișat pe site-ul Primăriei Municipiului Iași în data de 15.04.2020”. Culmea, PUZ-ul a fost elaborat în mai 2020, dar funcționarii PMI care au modificat raportul (diferența de font este evidentăvezi la finalul articolului documentul în format pdf) susțin că l-au publicat înainte de a fi elaborat.

Amplasamentul terenului deținut de M.Chim

Proiectul M.Chim propune construirea a 4 blocuri cu 16 etaje, iar două dintre acestea să fie legate printr-un corp de clădire cu regim mic de înălțime. „Construire imobil locuințe colective, spații comerciale, birouri, parcare supraterană și subterană pe teren proprietate”, este obiectul PUZ-ului care urmează să intre într-o ședință a CL.

Odată cu acest proiect care intră într-o etapă avansată de avizare, rămâne de văzut care va fi situația de trafic în zona Pieței Dacia, atât timp cât pe str. Tabacului se va descărca traficul din alte cel puțin patru proiecte majore:

Strada Tabacului va asigura traficul auto major în zonă, devenind o arteră principală de circulație continuă, de la zona Pasajului Băncilă și până la ansamblul rezidențial Dream Village, inchizând astfel un inel de circulație al cartierului realizat pe malul râului Bahlui pe strada Strămoșilor. La limita zonei ocupate de calea ferată, în afara zonei studiate prin prezenta documentație PUZ, se propune realizarea unei artere de circulație continue ce va fi realizată prin participarea tuturor investitorilor din zonă, arteră dezvoltată de la pasajul Băncilă și până la Dream Village, cu posibilitate de racordare în zona de vest la str. Strămoșilor”, este o promisiune din proiectul de PUZ pentru blocurile lui Zămosteanu de lângă Lidl. Rămâne de văzut dacă ceilalți investitori vor face această arteră nouă.

Amplasarea blocurilor lui Zămosteanu – cel puțin așa cum apăreau ele în planșa urbanistică publicată în aprilie 2021
Legendă: 1 – proiect M.CHIM lângă Lidl, 2 – proiectul Conest, 3 – proiect M.CHIM din zona Lupiței și 4 – proiectul Sun Residence de lângă BJATM

Mai jos, puteți consulta raportul publicat de Primărie în cazul proiectului M.CHIM de lângă Lidl:

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top