Connect with us

Dealul Zorilor: Două blocuri cu 138 de apartamente

Investiții private

Dealul Zorilor: Două blocuri cu 138 de apartamente

Fiald Imobiliare, principalul constructor din zona Colina Însorită (Păcurari), începe lucrările la noile blocuri pe care le are în plan în zona Dealul Zorilor (spre Aleea Sadoveanu).

Prima autorizație de construire a fost emisă recent de Primăria Iași: două blocuri, având fiecare câte 69 de apartamente, dintre care 34 apartamente cu 2 camere, 29 apartamente cu 3 camere și 6 apartamente cu 4 camere.

Investitorul are la dispoziție o suprafață de aproape 6.000 mp, iar blocurile vor ocupa o suprafață de maximum 30%. Regimul de înălțime al ambelor blocuri este cu demisol, parter, șase etaje și mansardă.

Municipalitatea nu a publicat detalii despre Planul Urbanistic Zonal (PUZ) întrucât autorizația a fost emisă în baza unei decizii a Consiliului Local (CL) din 2007 atunci când a fost aprobat un PUZ care a studiat o zonă mult mai amplă, cuprinsă între Dealul Zorilor și Aleea Sadoveanu. Ulterior, beneficiarul (omul de afaceri Bogdan Cihodaru) a început să vândă parcele de teren, în condițiile în care întreaga suprafață de teren ajunge la 240.000 mp.

Din informațiile APIX, Fiald va construi pe parte din terenul evidențiat în schiță

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top