Connect with us

Bucium: Încep lucrările la un nou centru comercial

Terenul unde va fi construit centrul comercial

Investiții private

Bucium: Încep lucrările la un nou centru comercial

Primăria a dat undă verde construirii unui centru comercial în Bucium, pe un teren liber acum de construcții din zona din fața ansamblului „I.C. Brătianu”. Investiția aparține omului de afaceri Gheorghe Olărescu. Anul trecut, s-a vehiculat ideea că va fi construit un Lidl, dar surse din piața spun că au fost duse negocieri atât cu Penny, cât și cu Mega Image.

Investitorul are disponibilă o suprafață de peste 14.400 mp, fiind aprobat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) în iulie 2018, iar, în februarie 2019, a fost emisă o autorizație de construire.

Amplasamentul investiției (notă: centrul comercial va ocupa jumătate din amplasament):

„Construire centru comercial, gospodărie de apă, amenajare acces parcare, alei carosabile și pietonale, amplasare mijloace publicitare, împrejmuire teren privat, organizare de șantier – conform PUZ aprobat prin HCL 320/2018. Se autorizează construirea unui ansamblu de tip centru comercial, însoțit de amenajările aferente, necesare funcționării în bune condiții”, se arată în actul de autorizare 98/2019.

Potrivit sursei citate, centrul comercial va ocupa o suprafață de 7.673 mp, iar aria desfășurată va fi de circa 2.200 mp. Pe teren vor fi amenajate 115 locuri de parcare, iar înălimea maximă a clădirii va fi de 8 metri.

Pe restul suprafeței, investitorul poate amenaja, ulterior, în baza altei autorizații, locuințe, birouri, servicii, comerț și alimentație publică. Conform PUZ-ului aprobat în iulie 2018, imobilele pot avea un regim de înălțime cu două niveluri în subsol, parter, mezanin și șapte etaje (plus un etaj tehnic) la o înălțime maximă de 30 metri.

Planșa de reglementări urbanistice a întregului ansamblu aprobat în zonă:

După cum se poate observa, lângă clădirea centrului comercial apar trei blocuri cu locuințe (7 etaje), iar în fața acestora alte două imobile cu diverse funcțiuni.

Apartamente de vânzare Iași: oferte actualizate

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top