Connect with us

Moara de Foc: Americanii vor construi un complex cu blocuri înalte

Intrarea în complex se face dinspre stația de tramvai Moara 1 Mai

Investiții private

Moara de Foc: Americanii vor construi un complex cu blocuri înalte

Un important jucător pe piața europeană a fondurilor de investiții va demara un proiect imobiliar la Iași. Este vorba despre New Century Holdings (NCH), un grup american de investiții cu afaceri în țările din Europa Centrală și de Est. Americanii dau târcoale Iașului de circa un an, timp în care au scos de la Primăria Iași mai multe certificate de urbanism pentru amenajarea de locuințe în zona Moara de Foc din Păcurari. Zona este abandonată de ani buni, proprietarii terenului încercând, fără succes, să închirieze cel puțin o clădire aflată acum în perimetrul vizat pentru construirea ansamblului.

Ultimul certificat aferent proiectului imobiliar, eliberat în luna iulie 2017, vizează „construire ansamblu locuințe colective pe teren proprietate” și stabilește necesitatea întocmirii unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ).

Amplasamentul are o suprafață de circa 11.000 mp și, în prezent, pe teren se află 12 construcții care, cel mai probabil, vor fi demolate. Terenul face parte din complexul Moara 1 Mai, dar proiectul nu vizează și desființarea clădirii Compan (imobil cu deschidere la șos. Moara de Foc). Cele 12 construcții aflate pe amplasament sunt în lateral de această clădire și în spatele ei.

În noul Plan Urbanistic General (PUG), în curs de aprobare, pentru zona de construire aferentă acestui proiect este stabilit un regim înalt, iar minimul acceptat vizează blocuri cu patru etaje.

„Zonă mixtă de locuințe colective cu regim de înălțime înalt, cu activități comerciale și de servicii cu acces public dezvoltate la nivelurile inferioare sau în construcții independente”, se arată în PUG.

Același document prevede un procent de ocupare a terenului de 50% și un coeficient de utilizare a terenului de 4. Astfel, cel mai probabil, ansamblul rezidențial va cuprinde blocuri înalte.

Amplasamentul viitorului complex de locuințe colective

Deocamdată, nu este clar câte blocuri de locuințe vor fi ridicate, în această etapă de autorizare fiind stabilită doar necesitatea întocmirii unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) întrucât amplasamentul se află în zona protejată a Iașului.

Documentația a fost înaintată de Moara de Foc Imobili SA, companie care este deținută de Broadhurst Investment LTD, un fond de investiții din România care este administrat de fondul de investiții american New Century Holdings. Investițiile grupului american în țara noastră sunt de ordinul miliardelor de dolari, NCH fiind prezent pe piață din 1994. Fondul are sute de companii în domenii precum industria electrotehnică, a materialelor de construcții, de morărit și panificație, servicii financiar-bancare, Internet/IT, servicii financiare de capital, precum și proprietăți imobiliare.

Jurnalist cu o experiență de 12 ani în presa centrală și locală. Coordonator al proiectului Apix.ro.

Scrie un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

54 − 48 =

Alte articole: Investiții private

To Top