Investiții private
VIDEO Imagini spectaculoase din dronă cu primul parc eolian în construcție în ultimii 10 ani în România, de la Ruginoasa
Parcul eolian din Ruginoasa, o investiția a miliardarului ucrainean Rinat Ahmetov, începe să prindă contur: imagini filmate din dronă arată montarea mai multor turbine, iar altele sunt în curs de instalare – parcul, care va cuprinde 10 turbine (60 MW, în total), ar urma să fie dat în exploatare cel târziu la începutul anului viitor.
APIX.ro a fost prima sursă media care a scris despre investiția de la Ruginoasa, în anul 2021. Lucrările au fost demarate în acest an: turbinele au fost aduse din Danemarca, de la producătorul Vestas, iar parte din finanțare (55 mil. euro) este asigurată de către austrieci.
- Așa cum APIX.ro a mai relatat, în fază de pregătire sau în derulare sunt mai multe proiecte în care sunt implicate firme puternice din străinătate și din țară în zone precum Vlădeni, Hârlău, Costuleni, Erbiceni, Românești, Deleni, Scobinți, Ruginoasa, Șcheia, Butea sau Dumești.
Odată dată în exploatare, centrala electrică va livra o cantitate considerabilă de energie în Sistemul Energetic Naţional, aproximativ 150.000 MWh/an, iar investiția totală va ajunge la 90 milioane euro. Turbinele sunt montate în intravilanul localităților Ruginoasa, Dumbrăvița, Boldești, Hărmăneștii Vechi și Hărmăneștii Noi.
Proiectul de la Ruginoasa aparține firmei DTEK Renewables International, companie controlată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov.