Investiții private
Un nou parc eolian, similar cu cel de la Ruginoasa, va fi construit anul viitor în jud. Iași: investiția este de 80 milioane euro
Lucrările la parcul eolian din zona Hârlău vor începe în primăvara anului viitor: consilierii locali au aprobat recent planul urbanistic zonal, iar autorizația de construire va fi emisă până la finalul acestui an.
Investiția ajunge la 80 milioane euro, iar în proiect este implicat grupul francez SOLVEO Energies. De avizarea și autorizarea investiției se ocupă firma ACK Pașcani, condusă de fostul senatorul Florin Constantinescu – aceeași companie a intermediat și investiția de la Ruginoasa, a multimiliardarului ucrainean Rinat Ahmetov.
Proiectul SOLVEO este similar cu cel de la Ruginoasa: în primă fază vor fi montate 6 turbine (cu o capacitate instalată de 40 MW) și, ulterior, încă 2-3 turbine ceea ce ar duce la capacitatea parcului la 60 MW (aceeași ca la Ruginoasa). În context, amintim că investiția de la Ruginoasa ajunge la 104 milioane euro.
- La nivelul județului, sunt în fază de pregătire sau în derulare sunt mai multe proiecte în care sunt implicate firme puternice din străinătate și din țară în zone precum Vlădeni, Movileni, Costuleni, Erbiceni, Românești, Deleni, Scobinți, Ruginoasa, Șcheia, Butea sau Dumești.
Solveo Energies este producător de energie verde prin parcurile fotovoltaice și eoliene pe care le finanțează, le dezvoltă, le construiește și le exploatează. Compania a operaționalizat aproape 300 de capacități de producție de energie verde, în special parcuri fotovoltaice în Franța, conform informațiilor de pe site-ul oficial.
Grupul francez a tatonat Iașul și în urmă cu peste 10 ani (când proiectul de la Hârlău a fost pentru prima dată lansat), dar reglementările legale naționale au „înghețat” investițiile eoliene timp de aproape un deceniu.
Potrivit investitorului, proiectul actual față de cel din 2010 este diferit – o diferență majoră este că numărul de turbine este mai mic (9 față de 16), dar capacitatea lor este mai mare (6,6 MW). Studiul de vânt și contractul de racordare la sistemul național sunt printre puținele documente care sunt similare.
„Amplasamentul este situat în intravilan Hârlău, Jud. Iași la circa 6,4 km Sud-Vest de orașul Hârlău și la circa 1,5 km Nord-Vest de Comuna Scobinți. Accesul în zonă este asigurat de drumul național 28B până în apropierea localității Fetești (intersecția cu drumul național 281 – aproximativ 3 km depărtare de orașul Hârlău), apoi de drumurile comunale din Scobinți”, se arată în documentație.
Conform documentației, producția de energie este cuprinsă, după caz, între 6,059 GWh/an și 7,496 GWh/an. Ca o medie, pe tot parcul se asigură valoarea de 6,795 GWh/an la care o turbină ar funcționa aproape o treime din an la puterea nominala (2.718 ore). „Dacă fiecare turbină ar funcționa individual pe amplasamentul ei, producția de energie electrică a întregului parc ar fi de 114,847 GWh/an. Certificarea acestei producții se va face după obținerea de la producător a curbei garantate (comerciale) pentru vântul măsurat în amplasament”, se adaugă în documentație.
- Citește și Parcul eolian al lui Ahmetov de la Ruginoasa este finanțat de austrieci: acord de 55 milioane euro
Turbinele care vor fi ridicate la Hârlău sunt de tipul Siemens Gamesa (cele de la Ruginoasa sunt Vestas), cu o înălțime a turnului de 100 metri și o înălțime maximă totală de 185 metri, în condițiile în care diametrul rotorului este de 170 metri.