Investiții private
Ansamblul COMAT: încă 560 de apartamente vor fi autorizate în blocuri cu 10 etaje în zona BJATM
Firma Sun Residence a început demersurile pentru autorizarea celei de-a doua etape în construirea ansamblului COMAT, de pe str. Tabacului, în zona BJATM din Dacia. În primă fază au fost ridicate două blocuri, iar a doua etapă vizează construirea a 9 tronsoane de bloc, iar 6 dintre acestea vor avea 10 etaje.
Potrivit documentației de mediu consultate de Apix.ro, regimul noilor construcții va fi cu 2 niveluri în subsol, parter, mezanin, 10 etaje și un etaj tehnic (6 corpuri), 3 niveluri în subsol, parter, mezanin, 6 etaje și un etaj tehnic (2 tronsoane) și un tronson cu 3 niveluri în subsol, parter și mezanin.
„În a doua etapă a proiectului se va realiza un număr total de 1.082 de locuri de parcare”, se arată în proiect, cu precizarea că parte din locuri sunt destinate primelor două imobile construite.
Conform sursei citate, în cele 9 tronsoane de bloc care vor fi construite în a doua etapă a proiectului vor fi amenajate 560 de apartamente, respectiv: 148 de apartamente cu o cameră, 308 de apartamente cu 2 camere, 58 de apartamente cu 3 camere, 22 de apartamente cu 3 camere (tip duplex), 4 apartamente cu 4 camere (tip duplex) și 20 de apartamente cu 5 camere (tip duplex) cu posibilitate de refacere a compartimentării interioare astfel încât să se poate uni câte 2 apartamente pentru a rezulta local apartamente mai mari.
- Citește și PMI a autorizat prima etapă a ansamblului rezidențial cu blocuri de 10 și 18 etaje din zona BJATM
La parterul noilor blocuri vor fi amenajate 14 spații comerciale. Sun Residence are la dispoziție un teren cu o suprafață totală de circa 22.000 mp, aflat la intersecția străzilor Tabacului și Serg. Gr. Ioan. În cadrul proiectului, conform hotărârii Consiliului Local (CL) din aprilie 2020, sunt incluse și blocuri cu un regim de până la 18 etaje.
Din punct de vedere al circulației, proiectul prevede doar drumuri de incintă care să facă legătura cu străzile existente – acest lucru se întâmplă, deși există ideea ca toți investitorii din zonă (în partea de nord a cartierului Dacia, spre calea ferată, există mai multe proiecte dezvoltate sau în pregătire) să încheie un parteneriat cu Primăria pentru a realiza, pe cheltuială proprie, o stradă paralelă cu calea ferată astfel încât această arteră să fie o alternativă de trafic la str. Tabacului, stradă care, probabil, va fi supraaglomerată odată cu finalizarea proiectelor.