Connect with us

Anul 2022: care investiții private au fost finalizate sau începute, conform predicțiilor APIX.ro de la început de an?

Investiții private

Anul 2022: care investiții private au fost finalizate sau începute, conform predicțiilor APIX.ro de la început de an?

APIX.ro a previzionat, la finalul anului trecut, care vor fi acele investiții private ce vor fi finalizate sau în cazul cărora vor începe lucrări pe parcursul anului 2022. Reluăm lista prezentată atunci pentru a vedea situațiile care s-au adeverit și care au fost motivele pentru care în alte cazuri predicția nu s-a îndeplinit.

Proiectele nominalizate de APIX.ro la acea vreme sunt acele investiții care au o anumită amploare, fără a avea pretenții că această listă a fost una exhaustivă. Din punctul de vedere al APIX.ro, proiectele prezentate (circa 30) se numără printre cele mai importante investiții imobiliare anunțate la Iași.

Înainte de a vedea situația actualizată a fiecărui proiect, anunțăm că, în ultima zi din acest an, vom publica predicții similare pentru anul 2023.

Proiecte în cazul cărora au început sau au fost finalizate lucrări:

Care sunt proiectele în cazul cărora predicția nu s-a adeverit (și din ce cauză):

  • vor începe lucrările la primul magazin Jumbo din Iași, zona Țesătura – investitorul a amânat construirea magazinului pentru anul 2023, în acest an fiind eliberată autorizația [citește detalii]
  • reluarea lucrărilor la cel mai mare mall din Moldova, respectiv extinderea complexului ERA – anunțate pentru luna noiembrie, lucrările nu au fost încă reluate
  • începerea lucrărilor la ansamblul Picolina din Bucium: 18 blocuri și 32 de vile – proiectul a făcut obiectul multor dezbateri în Consiliul Local, aprobarea investiției fiind amânată, aprobată, anulată și apoi iar aprobată
  • începerea lucrărilor la complexul Greenfield Copou din zona Viticultori – investitorul are probleme în obținerea autorizației de construire
  • începerea lucrărilor la cel de-al treilea centru logistic din țară al lanțului Kaufland – se va construi în Miroslava; Kaufland va mai începe lucrările la cel din CUG (zona Fortus) și cel din Galata – anul 2022 a însemnat doar intra în procesul de autorizare (centrul este autorizat, magazinele urmează a fi avizate)
  • începerea lucrărilor la complexul Everland din zona Primăverii – blocuri cu un regim de până la 20 de etaje – proiectul a fost aprobat la început de an, dar încă nu a fost emisă autorizația de construire
  • resuscitarea proiectului Dream Village din capăt Dacia – despre acest proiect nu sunt disponibile informații actualizate
  • începerea lucrărilor la noul complex Fiald din Copou – proiectul a fost aprobat, dar încă nu a fost emisă autorizația de construire
  • începerea lucrărilor la clinica medicală din Păcurari, investiție a elvețienilor de la celebrul brand Jacobs, lângă această clinică vor începe lucrările la hotelul Continental – proiectul a fost autorizat, dar încă nu au început efectiv lucrările
  • începerea lucrărilor la complexul Winkler din Bucium – de la lansarea proiectului, nu au mai existat informări publice asupra acestui proiect
  • va începe construirea unor parcuri eoliene: unul în Pașcani și celălalt în Erbiceni – proiecte încă în fază de autorizare
  • începerea lucrărilor la complexul lui Cristin Zămosteanu din Dacia – blocuri de 16 etaje, în aceeași zonă sunt în derulare și alte proiecte de amploare – proiectul încă nu are autorizație de construire

[P] Apartamente de vânzare și închiriat pe evo-imobiliare.ro

Urmărește știrile APIX.ro pe WhatsApp

Editor al publicației APIX.ro, lucrează în presă din anul 2005. De-a lungul timpului, a colaborat cu instituții de presă centrale și locale.

Articole din categoria Investiții private

Hover Image with Link

Trafic

Facebook

Tu știi în ce cartier stai?

Cele mai citite articole din ultima lună:

To Top